S-a reluat activitatea la Dacia

1
0
  • n Se lucrează momentat în Uzina de Mecanică şi cea de Vehicule, iar de pe 4 mai se va lucra pe toată platforma
  • Deocamdată sunt la serviciu doar 440 de muncitori, veniţi pe bază de voluntariat



De ieri, 440 de muncitori de la Uzina de Mecanică şi Şasiuri şi Uzina de Vehicule, din cadrul Dacia Renault, au reluat activitatea, pe bază de voluntariat. Aceştia vor pregăti o serie de repere, motoare şi cutii de viteză care nu sunt pes toc, pentru ca la începutul lunii mai, să se poată relua întreaga activitate pe Platforma Dacia Renault de la Mioveni.


„Uzina Mecanica și Șasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru. Uzina Vehicule va relua producția în departamentul Presaj, în două schimburi. Din data de 4 mai, vor redemara activitățile ambelor uzine. Angajații vor fi informați despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătății lor și a colegilor. Încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, Groupe Renault România s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecție pentru ansamblul angajaților din toate sediile unde își desfășoară activitatea” au transmis reprezentanţii Uzinei.
“Doar schimbul 1 şi 3!”
Sindicaliştii de la Dacia sunt mulţumiţi de condiţiile create de administraţie, pentru prevenirea transmisiei coronavirusului. “Astăzi am început într-adevăr cu voluntariat, mă bucur că voluntariatul a fost o reuşită, în sensul în care celor care le-am propus, astăzi au şi venit. Este vorba de 250 de oameni în două echipe la Mecanică, care vor face atât pentru noi cât şi pentru alţii, motoarele şi cutiile de viteză şi 190 de oameni care vor veni în două echipe în Presaj care vor asigura reperele deficitare ca să putem relua cu cadenţă normală lucrul pe 4 mai. O grijă există, o frică este omenească, este firească,legată de acest coronavirus, dar faptul că avem nişte condiţii făcute special pentru acest virus cred că, odată ce păşesc în intreprindere frica oamenilor dispare. Măsurile luate sunt: un salariat pleacă de acasă cu un autobuz până la poarta uzinei, în autobuz am scos din scaune, astfel că sunt acum un scaun da şi unul nu, astfel încât sunt 22 de persoane asigurând astfel distanta socială, minim un metru între ei. La poartă, sunt camera de scanare a temperaturii şi nu numai asta. Se vor monta şi tunele de dezinfecţie, ca la spital… Omul va primi când va intra în uzină, un rucsac, în care are şase măşti, patru necesare pentru lucru, pentru că va schimba din două în două ore masca, şi două pentru drum, la plecare şi la venit a doua zi. Vor primi şi un bidon cu dezinfectant şi există din metru în metru acest dezinfectant, iar la posturile de lucru, fiecare îşi va dezinfecta locul înainte de a relua lucru şi mă refer la scule, dispozitive de control, la pupitrele de comandă. Dezinfecţia se face la începutul schimbului. În ceea ce priveşte condiţiile de Securitate, suntem în amenjare şi sunt convins că vom termina toate vestiarele, pentru a asigura minim un metru între oameni, asta înseamnă amenajarea şi în alte spaţii, pentru că erau ceva mai dense.
În ceea ce priveşte servitul mesei, nu dăm masa caldă pentru că ordonanţa nu ne permite şi o să dăm sandvişuri, oamenii sunt distanţaţi între ei, înainte erau 5-6 locuri la masă, acum sunt decât două şi cu pexiglas între le astfel încât să asigurăm protecţie. Mai avem de rezolvat duşurile. Noi lucrăm în unele situri şi înaintea Daciei pentru că a trebuit să asigurăm piesele pentru Kia în China, Volvo în Suedia şi aşa mai departe … treptat treptat toi vom relua lucrul la capacitate normal. Sunt convins că din 4 mai vom relua lucrul nu în trei echipe, în două echipe. Nu putem să lucrăm în 3 echipe pentru că furnizorii noştri nu au făcut stocurile necesare pentru a ne furniza şi mă refer la furnizorii din Franţa. Şi fluxurile noastre s-au lungit deci timpul este mai mare şi atunci cadenţa va fi mai mică. Nu vom începe fabricaţia până nu vom avea pe toate fabricile Comitele de Sănătate, cu reprezentanţii Dacia şi salariaţilor, în aşa fel încât să punem pe masa tot ceea ce gândim şi n-am făcut, să facem. Voi propune directorului general să lucrăm schimbul 1 şi 3, astfel încât schimbul doi să facem acolo unde nu am terminat” a spus şi Nicolae Pavelescu, liderul Sindicatului Automobile Dacia. S.M.


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.