Administrator a patru societăţi comerciale din Piteşti, S.D., un cunoscut patron, în vârstă de 64 de ani, este acuzat de evaziune fiscală. Acesta urmează să fie trimis în judecată după ce, anchetatorii au stabilit că în complicitate cu alţi doi afacerişti, administratori a cinci societăţi comerciale a înregistrat în contabilitate peste 300 de facturi fictive de cumpărare de bunuri. Prejudiciul calculat este de peste un milion de lei. M.S.
Reprezentanţii IPJ Argeş au transmis:
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, în modalitatea ,,evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive”, conform Legii 241/2005.
Din cercetări, s-a stabilit că în perioada 2010-2011, un bărbat de 64 de ani, din Pitești, având calitatea de administrator a patru societăți comerciale, ar fi înregistrat în evidenţele contabile şi declarat organelor fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii de bunuri (agregate minerale și utilaje industriale) și servicii de consultanță de la alte cinci societăți comerciale (307 acte materiale), cu complicitatea unui bărbat de 68 de ani, din Pitești și a unui alt bărbat, de 54 de ani, din municipiul Galați.
Prejudiciul stabilit în cauză este de de 1.267.126,56 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
În vederea recuperării prejudiciului, în cursul urmăririi penale a fost instituită măsura sechestrului asigurator asupra a două bunuri imobile deținute de cei în cauză (2 terenuri și 2 imobile).
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.