Drumul expres Pitești – Craiova, realizat în proporție de 45%

0
0

  • Acesta ar trebuie dat în folosință în acest an, dar analiștii se îndoiesc că acest lucru se va întâmpla



Asociația Pro Infrastructură (API) a postat imagini noi de pe șantierul tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (“Autostrada Ford”), realizat în proporție de circa 45%.


Reprezentanții API apreciază că, deși a crescut ritmul de lucru, sunt șanse mici ca firma italiană de construcții Tirrena Scavi să se încadreze în termenul contractual și să finalizeze lucrările până la finalul anului. „DEx12 Craiova – Balș gata abia la anul? Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești este încă departe de finalizare, stadiul fizic actual fiind în jur de 45%”, spun reprezentanții API, citați de economica.net. Potrivit lor, chiar dacă italienii de la Tirrena Scavi au reușit parcă să intre într-o „treaptă de viteză superioară”, șansele ca lotul de 17,7 km să fie inaugurat în acest an sunt în continuare foarte mici. „Multe structuri sunt încă la nivel de fundație, doar pe câteva având (o parte din) grinzi instalate. Nici nu mai vorbim de armare și suprabetonare. Pe partea de terasamente se vede luminița de la capătul tunelului, având o scurtă zonă cu balast stabilizat și asfalt de test. Riscul de a ieși din termenul contractul este foarte mare, antreprenorul trebuind să facă tot posibilul să accelereze ritmul pentru a finaliza lucrările în primăvara anului viitor, în caz că va rata luna decembrie 2022”, estimează reprezentanții API.

121 de km

Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești este construit de către italienii de la Tirrena Scavi în baza unui contract în valoare de 358,18 milioane de lei fără TVA. Lucrările pe unele porțiuni din tronsonul de 17,7 kilometri au început încă din 2019. În iunie 2021 a fost emisă ultima autorizație de construire, astfel încât constructorul să aibă front de lucru pe întreg traseul. Drumul Expres Craiova – Pitești, cunoscut ca „Autostrada Ford”, va avea o lungime de aproximativ 121 km și 4 benzi de circulație ( 2 benzi pe sens). Finanțat din fonduri europene prin POIM 2014 – 2020, acesta va asigura o conexiune corespunzătoare a zonei de Sud – Vest a României la Coridorul IV Pan European. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.