Urmărit internaţional, s-a predat de bunăvoie!

0
0



Din iulie anul trecut, pe numele unui argeşean a fost emis mandat de urmărire naţională şi internaţională după ce a fost condamnat la închisoare cu executare. Se ştia că bărbatul a fugit în străinătate. Căutările au fost intensificate în ultima vreme astfel că luni, poliţiştii s-au trezit cu Vasile Alexandru T., de 34 de ani la uşă. A venit să se predea.


„În ziua de 21 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Mioveni au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, privind pe un bărbat de 31 de ani, din Mioveni, condamnat la 9 luni și 650 de zile de închisoare de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă”, a transmis IPJ Argeş. Vasile Alexandru T., despre el fiind vorba, a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru proxenetism şi trafic de persoane. Bărbatul a ispăşit o parte din pedeapsă şi a fost eliberat condiţionat, pe vremea când mai avea de executat 650 de zile. În anul 2015, a fost martor într-un proces. S-a dus în faţa instanţei şi a jurat că va declara adevărul dar a minţit, în favoarea celui judecat. Aşa se face că după eliberare, mai exact în iulie 2021, a primit o condamnare de 9 luni pentru mărturie mincinoasă. Având în vedere că bărbatul avea un rest de pedeapsă din dosarul de proxenetism, urma să le execute pe ambele, până la ultima zi. Nu voia să ajungă înapoi la închisoare aşa că a fugit în străinătate. Pe numele său, a fost emis un mandat de urmărire naţională şi internaţională în iulie 2021 şi de atunci bărbatul era căutat. Luni, după ce s-a predat, Vasile Alexanru T. a fost încarcerat. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.