Eliminate în turul 2, de Rm Vâlcea

0



CS Dacia Mioveni 2012 a fost eliminată în turul doi al Cupei României Fun Courier, de SCM Rm Vâlcea, argeșencele pierzând miercuri, pe propriul teren, cu 24-18. Elevele antrenorului Goran Kurteș nu au făcut un meci rău, dar au ratat foarte mult și acest lucru și-a spus cuvântul în stabilirea rezultatului final.


Vâlcencele au deschis scorul în Sala Sporturilor din Mioveni, dar gazdele au preluat conducerea prin două lovituri de la 7 m transformate de Georgescu. Apoi oaspetele au luat din nou avantaj distanțânu-se la două goluri 4-6, în minutul 12. Dacia a egalat și a avut o perioadă foarte bună până la finalul primei reprize conducând chiar și la 3 goluri diferență 10-7, însă la pauză avea să fie egal, 11-11. De fapt încă din finalul primei reprize, gazdele au început o serie lungă de 6 ratări, care a făcut ca până în minutul 35, Vâlcea să ia deja un avans, 11-14. Alb-albastrele au ținut aproape, la două goluri diferență, până în minutul 45 , după care adversarele s-au desprins decisiv, 15-19, 16-21, 17-22, pentru ca partida să se încheie 18-24. La final, am contabilizat în dreptul Daciei Mioveni, 21 de aruncări ratate.
DACIA MIOVENI – SCM RÂMNICU VÂLCEA 18-24 (11-11)
Mioveni: Ion, Polocoșer – Georgescu 9, A. Ivan 2, Boian 2, Vizuete 1, I. Ivan 1, Cîrjan 1, Lisewska 1, Nicolae 1, Porohniuc, Nițu, Predoi, Beșleagă, Tomescu. Antrenor: Goran Kurtes.
Vâlcea: Hosu, Roch, Rus – Nikolic 8, Bucur 5, Liscevic 4, Dache 3, Elghaoui 2, Stamin 1, Lupei 1, Levchenko, Klikovac, Gorshenina, Dăscălete. Antrenor: Bent Dahl. S.M.