Prin proiectul „Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”, lansat anul trecut, cei mai dezavantajați elevi vor primi câte 500 de lei pe an pentru a cumpăra rechizite. Valoarea tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educațional poate fi actualizată anual.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional acordate destinatarilor finali au ca sursă de finanțare Programul operațional POAD 2014-2020 și cheltuielile se efectuează, în limita bugetului disponibil pentru această măsură.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional emise nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar și pot fi utilizate doar pe teritoriul României.
Fiecare tichet social pe suport electronic pentru sprijin educațional este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă și va conține următoarele informații înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta:
● numele și adresa emitentului și datele sale de identificare;
● perioada de valabilitate a suportului electronic;
● numele, prenumele și codul numeric personal ale destinatarului final eligibil și/sau ale unui părinte/ale reprezentantului legal/ale tutorelui;
● interdicția de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis.
Unitățile de învățământ eligibile din județul Argeș, cu personalitate juridică sunt în număr de 110 și se află în orașele: # Topoloveni # Ștefănești # Mioveni # Costești # Pitești # Curtea de Argeș # Câmpulung dar și în alte 80 de comune. S.M.