Consiliul de Administraţie al Federației Române de Handbal a decis, miercuri, în urma unei videoconferințe, că sezonul 2019-2020 va continua, începând cu 1 iunie, dacă starea de urgenţă din România nu se va prelungi, aceasta urmând să expire în 15 mai.
La şedinţa CA de miercuri s-au înregistrat 10 voturi pentru şi patru împotrivă, astfel că meciurile de handbal se vor relua din 1 iunie, fără spectatori. La feminin, primele meciuri ar urma să aibă loc în 5 iunie, cu ultimele două sferturi ale Cupei României, între CSM Bucureşti – CSM Slatina şi SCM Râmnicu Vâlcea – Dunărea Brăila, urmate de partidele din Liga Naţională, începând cu 10 iunie. FRH ia în considerare, în continuare, varianta propusă iniţial cu mai multe turnee pentru încheierea stagiunii. La masculin se vor juca, tot din 1 iunie, restanţele SCM Timişoara – HC Buzău (etapa a XXIII-a) şi Potaissa Turda – Dinamo Bucureşti (etapa a X-a). Ulterior reluării Ligii Naţionale, în perioada 9-11 iunie, toate echipele ar urma să se reunească într-o localitate unde să se joace ultimele trei etape, sub formă de turneu. Ultima competiţie ar fi Turneul Final Four al Cupei României, reprogramat în 24-25 iunie, la Constanţa.
CS Dacia Mioveni va juca turneul de baraj
De asemenea, calendarul pentru barajul de promovare/retrogradare include un turneu, între 27-29 iunie. La turneul de baraj pentru promovare va participa și echipa de handbal feminin CS Dacia Mioveni, liderul seriei C a Diviziei A de handbal feminin. Oficialii grupării argeșene își doresc foarte mult ca fetele să facă pasul pe prima scenă având în vedere că Sala Sporturilor de la Mioveni ar putea fi dată în folosință în toamnă. FRH a mai precizat că înaintea reluării competiţiilor toate cluburile vor reface vizitele medicale, iar sportivii să aibă în plus şi o examinare EKG. Forul naţional nu a făcut vreo referire şi la testările sportivilor pentru noul coronavirus.
Oprescu: ”Este bine ca ierarhia să fie stabilită pe teren”
Vestea reluării campionatului a fost primită cu mare bucurie de oficialii CSU Pitești: ”Sper să fie bine având în vedere că s-a decis reluarea campionatului. Va fi destul de greu, dar trebuie să ne adaptăm situației. Sportivii nu au mai făcut o pregătire organizată de aproape 2 luni. Nu au avut acces la sala de forță, alergare și au făcut doar programele individuale de pregătire pe care le-am dat. Înainte de întreruperea campionatului eram pe locul 3. Mai avem 6 etape de jucat și vom încerca să terminăm sezonul pe locul 2. După data de 15 mai, când se va ridica starea de urgență, vom începe și noi pregătirea. Vom vedea dacă ne vom putea antrena în grup sau vor fi antrenamente în grupuri restrânse de câte 3-4 sportivi. Indiferent cum va fi, trebuie să ne conformăm situației. Este bine că campionatul se va decide pe teren și nu va fi suspendat. Fiecare echipă a muncit și este cel mai bine ca ierarhia finală să fie stabilită pe teren. Avem resurse financiare să terminăm această ediție de campionat. Cu ajutorul Consiliului Județean și al Facultății de Educație Fizică și Sport din Pitești, poate anul viitor ne vom propune să jucăm barajul de promovare” ne-a declarat antrenorul Alin Oprescu.
Cine poate avea acces la sală
În cazul în care jocul se desfășoară fără spectatori, au acces în sală:
-Maximum 25 de persoane din cadrul fiecărei echipe (jucători, antrenori, medici, maseuri, angajați ai clubului, etc), pe bază de tabel nominal semnat de delegatul clubului și prezentat la ședința tehnică de dinaintea disputării jocului
-Personal angajat al clubului strict necesar pentru organizarea jocului (led-uri, sunet, electrică, announcer, mop, etc.), pe bază de tabel nominal semnat de delegatul clubului și prezentat la ședința tehnică de dinaintea disputării jocului
-Pază și salvare, pe bază de tabel nominal semnat de delegatul clubului și prezentat la ședința tehnică de dinaintea disputării jocului
-Reprezentanți T.V.R., pe bază de tabel nominal transmis clubului organizator și prezentat la ședința tehnică de dinaintea disputării jocului
-Ziariști – maxim 1 pentru fiecare organ de presă, pe bază de tabel nominal întocmit de clubul organizator și prezentat la ședința tehnică de dinaintea disputării jocului
-Televiziuni naționale – maxim 2 persoane (în zonele permise), pe bază de tabel nominal întocmit de clubul organizator și prezentat la ședința tehnică de dinaintea disputării jocului
-Reprezentanți F.R.H., pe bază de tabel nominal transmis clubului organizator și prezentat la ședința tehnică de dinaintea disputării jocului
-Oficiali F.R.H./AJH/AMH (arbitri, observator, scorer, cronometror, live scorer, după caz, personal live streaming – maxim 3 persoane.
-În cazul în care jocul se desfășoară cu maxim 1000 de spectatori, cu apropare prealabilă a DSP:
Numărul de bilete ce poate fi solicitat de echipa oaspete este de 10% din 1000 – numărul total de persoane care compun categoriile menționate la punctul 1.
Cele mai importante hotărâri ale Consiliului de Administrație al FRH
3. S-a supus la vot varianta propusă de F.R.H. pentru încheierea sezonul competițional la seniori-masculin până la sfârșitul lunii iunie, astfel:
Liga Națională:
Renunțare la Play-Off, Play Out, disputare etape de campionat rămase în sezonul regulat și restanțe, astfel:
31 mai: restanțele AHC Potaissa Turda – CS Dinamo București (Etapa 10) și SCM Poli Timișoara – CS HC Buzău 2012 (Etapa 23)
9-11 iunie: Etapele 24, 25 și 26 sub formă de turneu
Semifinala din Cupa României FAN Courier dintre CSM Bacău – CS Dinamo București să conteze și pentru Etapa 20 de campionat rămasă restantă
Cupa României FAN Courier
24-25 iunie, la Constanța
Divizia A – masculin:
disputarea direct a turneelor semifinal, final și de baraj/promovare, astfel:
– Turneu Semifinal: 12-14 iunie
– Turneu Final: 19-21 iunie
– Baraj de promovare: 27-29 iunie
Se aprobă propunerea, cu 10 voturi „pentru” și 4 voturi „împotrivă”(Ali, Drăgănescu, Lupan, Bejinariu), cu specificarea că domnii Ali, Drăgănescu și Bejinariu doresc încheierea sezonului competițional 2019-2020 pe teren, dar nu în varianta propusă de F.R.H.
4. S-a supus la vot varianta propusă de F.R.H. pentru încheierea sezonul competițional la seniori-feminin până la sfârșitul lunii iunie, astfel:
Liga Națională:
disputarea meciurilor rămase din sezonul regulat, astfel
– Turneu 1 în perioada 10-12 iunie: 10 iunie restanța din Etapa 16 (AHCM Slobozia – CSM București), 11-12 iunie Etapele 20 și 21
– Etapele 23 și 26 desfășurate normal, în săptămâna 15-21 iunie,
– Turneu 2 în perioada 24-27 iunie: Etapele 22 24 și 25 în 24, 25 și 26 iunie, iar în 27 iunie să se dispute cele două restanțe din Etapa 23 (SCM Rm Vâlcea – SCM Gloria Buzău) și din Etapa 26 (CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud – CSM București)
Cupa României FAN Courier:
5-7 iunie: 5 iunie – cele 2 jocuri restante contând pentru sferturile CR, 6-7 iunie: Final Four
Divizia A-feminin: disputarea direct a turneelor semifinal, final și de baraj/promovare, astfel:
– Turneu Semifinal: 12-14 iunie
– Turneu Final: 19-21 iunie
– Baraj de promovare: 28-30 iunie
Se aprobă propunerea, cu 10 voturi „pentru” și 4 voturi „împotrivă”(Kotecz, Drăgănescu, Bejinariu, Lupan), cu specificarea că domnul Drăgănescu dorește încheierea sezonului competițional 2019-2020 pe teren, dar nu în varianta propusă de F.R.H.
5. Se aprobă cu 12 voturi „pentru” și 2 voturi „împotrivă” (Lupan, Kotecz) varianta propusă de F.R.H. pentru încheierea campionatelor naționale de juniori – masculin și feminin până la sfârșitul lunii iunie, astfel:
– Anularea turneelor finale – speranță
– Pentru juniori I,II,III masculin și I,II feminin: Disputarea direct a turneelor finale de juniori, cu echipele situate pe locuri calificabile. În cazul în care există restanțe ce pot modifica ierarhia locurilor calificabile, aceste restanțe se vor disputa înainte de turneele finale.
– Pentru juniori 3-feminin: disputarea direct a turneului final, cu echipele clasate pe locul 1 la încheierea grupelor geografice, sau disputarea de turnee semifinale cu echipele clasate pe primele două locuri la încheierea grupelor geografice și turneu final, sau disputarea de turnee semifinale cu echipele clasate pe primele trei locuri la încheierea grupelor geografice și turneu final.
6. Se aprobă în unanimitate posibilitatea cluburilor de prelungire a contractelor cu jucătorii care expiră înainte de încheierea sezonului competițional, până la 30 iunie.
7. Se aprobă în unanimitate introducerea obligativității pentru toate echipele de juniori și seniori înscrise în competițiile F.R.H. , de efectuare a vizei medicale cu EKG în repaus, în perioada de la ieșirea din Starea de Urgență- reluare meciuri oficiale.
8. Se aprobă în unanimitate ca cele două cursuri anuale de perfecționare a antrenorilor (juniori și seniori) să se amâne din 2-4iunie, respectiv 9-11 iunie, la o dată care va fi stabilită ulterior, existând și posibilitatea desfășurării sub formă de cursuri online.
9. Luând în considerare amânarea Jocurilor Olimpice și ținând cont de faptul că această competiție se află printre criteriile valorice, se aprobă în unanimitate următoarea clarificare privind criteriul legat de Jocurile Olimpice:
– Sunt considerați jucători în criterii, jucătorii care au fost înscriși în raportul de joc al ultimului Campionat Mondial de seniori/senioare pentru una din echipele deja calificate la Jocurile Olimpice. De asemenea, vor fi considerați jucători în criterii, jucătorii care au fost înscriși în raportul de joc al ultimului Campionat Mondial de seniori/senioare pentru echipele care vor ocupa locurile rămase pentru Jocurile Olimpice, dacă turneele preolimpice se for desfășura înainte de încheierea perioadei de transferări a sezonului 2020-2021.
10. Se aprobă în unanimitate desfășurarea sub formă de videoconferință a ședințelor comisiilor F.R.H., în cazul în care Comisiile consideră necesară această formă de organizare.
11. Se hotărăște ca următoarea ședință a Conciliului de Administrație să aibă loc în data de 18 mai 2020. M.D.