Proiectul „Istorie şi istorii”, continuă online

0



Cea de a 50-a ediție a proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii”, început în ianuarie 2015 ale cărei origini sunt mai vechi, din anul 2014 a avut loc online. Manifestarea organizată de Centrul Cultural Piteşti este moderată de istoricul Marin Toma, ultima temă abordată fiind Istorii ale somnului și ale visului.


De la declanşarea pandemiei ediţiile cultural educative au loc online. „Cu greu am crezut atunci că vor trece atâţia ani în care eu voi continua să povestesc celor care mă ascultă, iată acum şi virtual, cât mai multe elemente din ceea ce a ajuns să definească o bună parte din ultimii 15 ani de viaţă. Prin asta mă refer la istorie culturală. Am vorbit pe lângă temele mai clasice de istorie şi despre subiecte mai puţin abordate, mai puţin considerate ca făcând parte din istorie. Am abordat teme care ţin de viaţa de zi cu zi, de la vestimentaţie, artă culinară, până la emoţii aşa cum sunt iubire, refuzul tristeţea şi multe altele. A venit acum vremea să povestim despre noapte, întuneric, vis, despre somn şi multe alte elemente care se întrepătrund şi care fac şi ele parte din istorie, pentru că fac parte din viaţa oamenilor. Pe lângă oamenii de ştiinţă care se ocupă de somn şi vise sunt şi mulţi istorici”, declara istoricul Marin Toma, redactorul-șef al revistei-document Restituiri Pitești (publicație trimestrială a Centrului Cultural Pitești). M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.