Femeie arsă, găsită moartă la demisolul unui bloc!

0



Moarte cumplită În Săptămâna Patimilor pentru o femeie, în vârstă de 58 de ani. Cadavrul ei a fost găsit, ieri dimineaţă, cu arsuri pe toată suprafaţa corpului, la demisolul unui bloc din centrul Piteştiului, unde lucra ca femeie de serviciu. Locatarii spun că victima se plângea că are probleme cu banii. Anchetatorii au luat în calcul ipoteza sinuciderii dar şi a morţii accidentale. La autopsie s-a stabilit că a decedat din cauza intoxicaţiei cu fum, nu a arsurilor.


Tragedia a avut loc la blocul de lângă Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”, în care îşi are sediul Banc Post. Descoperirea a fost făcută, ieri dimineaţă, la ora 5,00, după ce alarma de incendiu a imobilului s-a declanşat din cauza fumului. Un locatar a ieşit şi a observat că scara era inundată de o ceaţă densă. S-a gândit că a luat foc vreun apartament. A văzut cadavrul la demisol. Avea arsuri pe tot corpul şi hainele erau distruse de foc. Se spune că atunci când a fost găsit, cadavrul încă fumega! Undeva, la picioarele femeii, era o brichetă. În apropiere de cap era o sticlă de votcă, aproape goală şi nişte cartoane arse.

„Fumul m-a scos din casă. M-am trezit, era fumul prea dens. Am fost în parcare ca să văd dacă nu cumva arde ceva în vreun apartament şi am văzut-o pe doamna căzută acolo. Nu mai ardea, era stinsă. Era o sticlă, o brichetă pe jos.” a povestit locatarul care a găsit cadavrul. „Nu cred că s-a sinucis. O cunoşteam era o femeie serioasă. Nu am văzut-o niciodată băută, era o doamnă serioasă şi punctuală.”, a dăugat bărbatul. Trupul era mutilat şi nimeni nu a recunoscut victima. La circa un metru de trupul neînsufleţit era geanta ei. Poliţiştii care au mers la faţa locului au găsit în poşetă legitimaţia de serviciu a femeii. Aşa a fost identificată: Niculina D., de 58 de ani, din Piteşti.

Se plângea că are probleme cu banii

De regulă, Niculina D., sau Nina cum i se spunea, mergea la blocul respectiv dimineaţa după ora 6.00. În noaptea de luni spre marţi, victima a ajuns acolo în jur de ora 1.00 noaptea, după cum au văzut oamenii legii pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere are unei clinci care funcţionează în imobil. S-a dus la demisol şi nu a mai ieşit de acolo. Locatarii spun că victima era serioasă şi îşi făcea treaba fără probleme. În urmă cu câteva zile Niculina D. i s-a plâns unei locatare că are datorii şi nu le mai face faţă.

„Mi-a spus că nu mai suportă, că are multe datorii și nu se mai descurcă cu banii. A zis că s-a gândit odată să-și ia viața. I-am zis <Ce-ai dragă, ai o nepoată de crescut!> Săptămâna trecută, zilele trecute mi-a zis. Avea datorii, n-avea bani. Am impresia că şi cam bea, spunea ea că a fost pe dezalcoolizare, pe la Vedea. Are un băiat şi o nepoată, stăteau împreună. Aşa mi-a spus ea, nu știu. Ea mi-a zis că vrea să-şi ia viaţa! Am chemat-o la mine, i-am dat să mănânce, i-am dat nişte bani, nişte alimente. A făcut curat pe aici. Muncea şi la Universitate şi aici. Era foarte harnică.” a povestit o altă locatară. Din declaraţiile locatarilor oamenii legii au luat în calcul şi ipoteza unei sinucideri.

Era angajată la Universitate

Curios este faptul că, pe lângă locatară, şi preşedintele asociaţiei a declarat că femeia i-a zis că îşi pierduse locul de muncă, ceea ce nu este adevărat! „Ea lucrează la noi de 20 şi ceva de ani. Când am întâlnit-o ultima dată am înțeles că nu mai lucra, că a pierdut serviciul. Aici venea o dată sau de două ori pe săptămână, dar înainte lucra ca femeie de serviciu la Universitate parcă… Ultima dată am văzut-o vineri. N-am văzut-o niciodată bând. Doamne fereşte! E şocant! Chiar joi am avut şedinţă şi îi mai mărisem şi ei, un pic, salariul. Era o femeie cumsecade. Din câte ştiu nu mai era căsătorită.” a zis Cornel Burdulea, preşedintele asociaţiei de locatari Contactat telefonic rectorul Unniversităţii Piteşti, Dumitru Chirleşan a infirmat concedierea Niculinei D.

„Este angajata noastră din 2001, pe perioadă nedeterminată. Câștiga bani bunicei. Nu poate intra în discuție problema financiară sau instabilitatea locului de muncă. Nu avea sancțiuni. Nu a avut absențe nemotivate, nicio sancțiune de niciun fel. Avea loc de muncă stabil, nu aici este problema, cauza trebuie căutată în altă parte.” a precizat rectorul UPIT.

Dosar de ucidere din culpă

Cum nu se ştie exact cum a survenit moartea Niculinei D. oamenii legii fac cercetări pentru ucidere din culpă. „Polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au luat măsuri de asigurare a locului faptei, iar cercetările sunt la acest moment desfășurate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cauzele decesului să fie stabilite în urma efectuării autopsiei medico-legale.

La acest moment cercetările sunt în desfășurare, identitatea femeii fiind stabilită din primele verificări că fiind o femeie de 58 de ani, din Pitești, care făcea curăţenie pe scara acestui bloc. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei. Femeia a fost găsită cu urme de arsuri pe toată suprafaţa corpului, acest lucru îngreunând identificarea.” a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.

A murit intoxicată cu fum

Tot ieri a fost făcută autopsia. Medicul legist a stabilit că femeia nu a decedat din cauza arsurilor ci a intoxicaţiei cu fum. Se spune că Niculina D. locuia împreună cu fiul său. Se pare că, luni seara, mama s-au certat rău cu fiul şi acesta din urmă ar fi dat-o afară din casă. Astfel se explică de ce a mers femeia noaptea la bloc.

O altă ipoteză luată în calcul de anchetatori că ar fi aceea că femeia a dat foc la cartoane ca să se încălzească, timp în care a băut votcă, a adormit şi a fost intoxicată cu fum. Focul a ajuns la haine în timp ce era inconştientă din cauza intoxicaţiei, de aceea nu s-a putut salva. O altă variantă ar fi cea a sinuciderii, dar dacă victima s-ar fi incendiat urletele ei de durere ar fi fost auzite în bloc, iar oamenii spun că nu au auzit nimic, ei sesizând numai fumul. Cercetările continuă pentru a se stabili cu certitudine cum a murit femeia.  M.Sandu