Bătaie de Paște, la Pietroșani!

0

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că în localitatea Pietroșani a avut loc o stare conflictuală între mai multe persoane. M.D.

La fața locului au intervenit în scurt timp polițiști din mai multe structuri (respectiv polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești, polițiști din structurile rutieră și ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale Argeș), care au aplanat starea conflictuală și au identificat persoanele care au luat parte la incident.

Din verificările efectuate până la acest moment de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, s-a stabilit că la conflict ar fi luat parte 15 barbați, aflate în relații de rudenie (dintre care 12 bărbați cu vârste între 19 și 57 de ani, respectiv trei minori de 15 și 16 ani), iar șapte dintre aceștia ar fi suferit leziuni.

La acest moment polițiștii sunt prezenți în continuare la fața locului, pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, și pentru desfășurarea de cercetări.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de _tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare_, conform art. 371 și 198 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

Până la acest moment, _niciuna dintre persoanele audiate nu a formulat plângere prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care incidentul s-a petrecut, stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

*Aspecte legale:*

_În situația infracțiunii de loviri sau alte violențe, ăsta la art. 193 din Codul Penal, conform alin. 3 de la articolul sus-amintit, punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate._

Conform art. 296 din Codul de Procedură Penală, termenul de introducere a plângerii prealabile este de 3 luni.