- Din punctul meu de vedere
Teoria relativității ne spune că spațiul și timpul nu există separat, ci doar sub forma spațiului – timp. Timpul nu există dacă nu îl raportăm la spațiu.
Relativitatea este un concept pe care psihologia l-a asimilat foarte bine și îl folosește constant. Binele se definește prin rău, bogăția prin sărăcie, urâtul prin frumos, fericirea prin nefericire și așa mai departe.
Ucraina devine punctul de referință pentru definirea celorlalte țări din Europa.
Dacă în Ucraina oamenii nu mai au case, dacă nu mai au școli și spitale, dacă trăiesc de azi pe mâine, cetățenii oricărei alte țări europene vor fi fericiți să aibă condiții ceva mai bune. Fericirea europeanului se va defini relativ de nefericirea ucrainianului.
Cineva are grijă să luăm drept reper Ucraina și să nu ne mai plângem că trăim rău. Traiul bun nu există decât raportat la traiul rău, iar din acest punct de vedere ne putem declara mulțumiți și chiar fericiți.
Dacă e mai bine ca în Ucraina, înseamnă că e bine.
Cei care l-au pus pe Klaus Iohannis să declare că la originea crizei se află Putin au fost conștienți de ceea ce fac. Avem un vinovat, avem un punct de referință, practic va trebui să acceptăm că deși viața costă de două ori mai scump, trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt.
Totuși, mai este nevoie de un ingredient pentru ca oamenii să nu o ia razna, anume acceptarea minciunii ca fapt normal. Dați-mi voie să vă dau câteva exemple.
S-a spus că maiorul ucrainian Stepan Tarabalka a eliminat peste 40 de avioane ale rușilor până în data de 13 martie când a fost doborât în urma unui atac.
Eroismul pilotului în vârstă de 29 de ani a ajuns legendar când guvernul ucrainean a făcut public că în chiar prima zi de război a doborât șase avioane ale rușilor.
„Oamenii îl numesc <Fantoma din Kiev>. Și pe bună dreptate – acest as al UAF (Forțele Aeriene Ucrainene) domină cerurile capitalei și țării noastre și a devenit deja un coșmar pentru aeronavele rusești invadatoare”, spunea guvernul ucrainean.
Ziariști accidentali au fost acasă la Stepan Tarabalka și au realizat interviuri cu părinții pilotului.
Pilotul a fost medaliat de președintele Zelenski.
Apoi, un comunicat oficial al Guvernului ucrainian a adus la cunoștința opiniei publice mondiale că eroul Stepan Tarabalka, zis și Fantoma din Kiev, nu există, a fost doar un construct al propagandei de război.
V-ați pus întrebarea de ce au dat ucrainienii pe față această minciună, probabil la sugestia stăpânilor ?
Răspunsul nu poate fi decât acela că s-a dorit acceptarea minciunii ca fapt oficial căruia nu i te poți opune, care face ce dorește cu tine și cu mintea ta.
Din clipa în care acceptăm ca minciuna să facă parte din viața noastră de zi cu zi, devenim senini ca o zi de vară, nu ne mai facem niciun fel de probleme.
Același lucru s-a întâmplat și la Eurovision.
S-a spus că EBU nu a putut lua legătura cu juriul din România, iar voturile au fost adăugate Ucrainei. Acum, când citiți aceste rânduri, știți că totul nu a fost decât o minciună, dar nu aveți ce face, minciuna capătă statutul actului oficial căruia nu i te poți opune.
Minciuna a devenit cea de a patra dimensiune a existenței noastre.
Vom locui într-o lume în care totul va fi ca până acum, plus dimensiunea minciunii.
Ne-am obișnuit deja, iar războiul din Ucraina nu face decât să consolideze situația.
Soldatul care a mers două zile cu un glonț în inimă, mătușa care a doborât o dronă cu un borcan de murături, orcile care discută zilnic cu nevestele, la telefon, despre cât au violat, furat, ucis, toată această panoplie de fapte mai mult sau mai puțin adevărate fac din mintea noastră o minte a omului nou, adaptată la spațiul cu patru dimensiuni – cea de a patra fiind minciuna.
În urmă cu vreo 30 de ani, J.-F. Revel a scris în cartea sa ”Cunoașterea inutilă” că ”cea dintâi dintre forțele care conduc lumea este minciuna”. Începea secolul XXI și cred că această afirmație a fost a unui proroc.
De acum, totul este posibil, pierzând simțul adevărului vom rămâne fără busolă și nu vom mai ști dacă direcția în care ne îndreptăm este sau nu cea bună.
N-am ce face, a fost nevoie să mă exprim ceva mai abstract, chiar dacă am evitat să fac din acest articol o lecție de filosofie. Ceea ce vă rog nu este să fiți de acord cu cele scrise de mine, ci doar să acceptați că ar fi posibil să trăiți într-o lume a minciunilor mici, mijlocii, mari, uriașe.
Există scăpare ?
N-am habar, oricât aș dori să fiu optimist, mă declar neputincios în încercarea de a afla ce se va întâmpla în viitor. Este posibil să acceptăm minciuna așa cum folosim astăzi analgezicele atunci când avem dureri de cap. Pastilele ne fac bine, ne iau durerea cu mâna.
Poate că și minciuna ne ia durerea cu mâna.
Vom trăi și vom vedea.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
