În această perioadă grea, unii oameni aflați în izolare la domiciliu au rămas fără curent electric, solicitând intervenția electricienilor Distribuție Oltenia. Cu măsuri sporite de precauție, electricienii Distribuție Oltenia au intervenit și remediat deficiențe electrice în locuri de consum cu persoane aflate în izolare/ carantinare, din peste 100 de localități din județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea.În județul Argeș, s-a intervenit în Câmpulung, Curtea de Argeș, Stolnici, Teiu, Căldăraru, Ciomăgești, Arefu, Gănești, Schiau, Bogați și Sălătrucu de Jos.
Echipele de teren Distribuție Oltenia au fost dotate și instruite conform tuturor recomandărilor și cerințelor specialiștilor pentru a avea un mediu de lucru sigur, dar și pentru a oferi siguranța consumatorilor cu care intră în contact. În cazul locurilor de consum ale consumatorilor aflați în izolare sau carantină, electricienii DEO pot interveni la instalațiile de branșament de până la puncul de delimitare (înaintea bornelor de ieșire din contor), purtând mănuși, ochelari și echipamente de protecție de unică folosință pe tot parcursul procedurilor de remediere a deficienței electrice. Dacă deficiența electrică este depistată în instalația de utilizare a clientului aflat în izolare sau carantină (după punctul de delimitare), remedierea acesteia presupune intrarea în mediul posibil contaminat. Acest tip de intervenție, va fi efectuată de electricieni în următoarele condiții: doar la solcitarea ISU și în prezența reprezentanților DSP; se vor respecta dispozițiile reprezentanților DSP și ISU; electricienii vor utiliza echipamentul de protecție suplimentar pus la dispoziție de către DSP; după remedierea deficiențelor electrice, echipamentele de protecție vor fi predate reprezentanților DSP. Persoanele aflate în izolare sau carantină sau care au intrat în contact cu alte persoane cu semne de afecțiuni pulmonare, tuse, strănut, trebuie să menționeze faptul că sunt în izolare sau în carantină sau că există suspiciuni cu privire la o potențiala expunere la COVID-19, la înregistrarea deranjamentului electric. I.Ivănoiu