7 permise reţinute

0
0


Luni, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 7 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare. Poliţiştii le recomandă tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și la cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.
Minor cercetat penal
Luni, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un tânăr de 18 ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere. Andrei N,, de 18 ani a fost pus să sufle în etilotest. S-a constatat că era şi băut, tânărul fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a ales cu doar penal pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului. Dacă va fi găsit vinovat riscă o pedepasă cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Judecat după ce a condus băut
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 13 aprilie 2020, un bărbat de 54 de ani, din Poiana Lacului, ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, în timp ce se afla sub influența alcoolului, fiind depistat de polițiști pe DN 67B, pe raza localității Moșoaia. Cu ocazia
testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma efectuării expertizei medico-legale privind valoarea alcoolemiei în sânge, s-a stabilit că la momentul depistării, valoarea era mai mare decât limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.