Calea Craiovei – zona Târgului Săptămânal va fi reabilitată

1

Luni, Primăria Pitești a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții „Lărgire Calea Craiovei – Zona Târg Săptămânal”.
Lucrările vor fi executate de către Asocierea SC COMESAD DRUMURI SRL (lider de asociere) și SC CENTRUL DE PROIECTARE și CONSULTANȚĂ RUTIERĂ SRL (asociat). Durata de execuție a contractului este de cel mult 6 luni, defalcată astfel: maximum 3 luni pentru realizarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție și 3 luni pentru execuția lucrărilor.
Contractul are o valoare de 2.222.401,70 lei inclusiv TVA, iar principalele lucrări care se vor executa, în cadrul acestuia, sunt:
• refacerea structurii rutiere pe zonele foarte degradate (tasări accentuate, fisuri, crăpături, faianțări);
• aducerea străzii, pe toată lungimea, la 4 benzi, cu lățimea benzii de minim 3 m și a trotuarelor de minim 1.50 m;
• amenajarea străzilor adiacente cu aceeași structură ca a drumului principal, pe o lungime de 10 m;
• amenajarea corespunzătoare a intersecțiilor cu alte drumuri laterale, precum și a drumurilor laterale, pe o lungime de min. 10 m, cu aceeași structură ca a drumului de bază;
• aducerea gurilor de scurgere, precum și a căminelor de vizitare existente, la noua cotă proiectată a străzii (pe zonele în care se vor realiza lărgiri ale părții carosabile, gurile de scurgere vor fi relocate astfel încât să se asigure o scurgere și o evacuare a apelor pluviale eficientă);
• introducerea unor guri de scurgere noi, în zonele în care este nevoie de suplimentarea acestora, ce vor fi deversate în canalizarea pluvială existentă;
• înălțarea la cota finală de realizare a părții carosabile a aerisitoarelor și a capacelor căminelor de vizitare ale utilităților aflate în platforma drumului.