Ecologizare cu voluntari, pe Transfăgărăşan!

0

Transfăgărăşanul, obiectiv de referinţă al judeţului nostru, are nevoie de ecologizare! Turiştii au lăsat, din plin, urmele trecerii lor prin zonă, astfel că, sunt anumite porţiuni pline de hârtii, recipiente goale sau deşeuri din plastic. Sâmbătă 11 iunie va fi organizată o campanie de ecologizare, la care sunt invitaţi să participe piteştenii şi toţi iubitorii de munte. Transportul este asigurat. Iată mai jos detalii privind înscrierea pentru participare.  
Evenimentul este organizat în cadrul Campaniei „Turism Fără Deșeuri”, dezvoltată de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, cu sprijinul Asociației Studențești Ingmed Pitești și Asociației Zimbrul Carpatin. „Acțiunea se va desfășura pe traseul lacul Vidraru (baraj) – Conacul Ursului. Voluntarii care doresc să se implice în acţiunea de ecologizare din acest sfârșit de săptămână sunt încurajați să se înscrie, iar organizatorii le vor pune la dispoziţie gratuit saci, mănuşi, tricou, șapcă, apă și mâncare. De asemenea, organizatorii pun la dispoziție transport cu autocarul din Pitești, iar pentru persoanele din județul Argeș, care se deplasează cu mașinile personale se decontează transportul. Pentru înscrierea la acțiune este necesară completarea acestui formular: https://forms.gle/GgPwvViN9Hg3d3XD7 Prin această campanie, voluntari din toate colțurile țării vor curăța deșeurile aruncate în mod iresponsabil în mijlocul naturii și vor reda farmecul celor mai frumoase zone turistice din România.” anunţă organizatorii.
Pe lângă Transfăgărășan, în următoarea perioadă, campania va ajunge în această vară în următoarele destinații: Cheile Turzii (18 iunie) și Valea Prahovei (25 iunie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.