KSV Kapfenberg, al doilea adversar

0

Fotbaliștii de la FC Argeș își continuă pregătirea în cantonamentul din Austria. Următorul meci al echipei antrenate de Andrei Prepeliță este programat mâine, de la ora 18.00, adversar urmând a fi KSV Kapfenberg, ocupanta locului 11 din liga secundă austriacă. Piteștenii vor încheia stagiul de pregătire de la Vorau cu un meci amical programat duminică, adversarul urmând a fi stabilit în aceste zile.
Au sosit Bertrand și Donisa
Începând de luni, antrenorul Andrei Prepeliță îi are la dispoziție și pe Dorian Bertrand (29 ani, mijlocaș stânga) și Julio Donisa (28 ani, atacant). Cei doi fotbaliști s-au alăturat lotului alb-violet după ce au evoluat cu naționala Madagascarului în preliminariile Cupei Africii pe Națiuni. Prepeliță nu i-a folosit pe cei doi în amicalul cu Lafnitz, însă va miza pe ei în următoarele meciuri de verificare din Austria.
Retrogradați în Liga a III-a
Academica Clinceni a încheiat sezonul trecut pe locul 15, cu -19 puncte, astfel că a retrogradat în eșalonul secund. Totuși, numeroasele datorii ale formației ilfovene au dus direct la retrogradarea în Liga 3. Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF a anunțat că a decis să trimită Academica Clinceni direct în Liga 3 pentru neplata datoriilor către Cristian Gavra, atacantul care a jucat pentru ilfoveni în perioada iulie 2021 – februarie 2022. Dacă Academica Clinceni nu va achita curând datoriile, clubul riscă să fie exclus din toate competițiile LPF, FRF și AJF. De retrogradarea celor de la Academica Clinceni va profita ASU Politehnica Timișoara. Bănățenii au pierdut barajul de menținere cu FC Brașov, scor 1-3, la general, însă vor rămâne în Liga 2 după excluderea clubului ilfovean.