Testare gratuită pentru depistarea cancerului colorectal

0
  • Alţi medici intră în program

La nivelul judeţului Argeş, a fost demarat la începutul acestui an, programul de testare gratuită pentru depistarea cancerului colorectal. Acum se schimbă medicii care efectuează aceste proceduri. Iată mai jos lista acestora.
17 doctori din Argeș vor începe să facă testele gratuite. Ei îi vor înlocui pe cei cu care a început proiectul anul trecut. „Pentru că vrem ca de acest program să poată beneficia cât mai mulți argeșeni, este nevoie și de o acoperire mai mare a județului. Astfel, după 6 luni schimbăm lista medicilor. Imediat ce a început testarea în orașe, au fost multe solicitări așa că, după cum se vede și pe listă, sunt 5 doctori doar din Pitești. Dar, au intrat în program medici de familie și din Mioveni, Curtea de Argeș, Topoloveni sau Costești. Cancerul colorectal este pe primul loc al afecțiunilor oncologice în Argeș. 12 500 de argeșeni cu vârste de la 50 de ani până la 74 de ani pot beneficia de testare în acest program de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament al leziunilor precanceroase colorectale. Instituția
Prefectului județul Argeș sprijină activ proiectul „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II -Sud-Muntenia”, în cadrul Programul Operaţional Capital Uman, în baza unui acord cu Institutul Clinic Fundeni și Fundația Renașterea”, transmite Radu Perianu.

Unde se pot face programări!

Iată medicii care fectoeuaă testele şi numerele de telefon la care se pot face programări. ● Bogați -Toma Eliza 0248655234 L-V, 8-16 ● Topoloveni -Tahas Claudiu 0742128939 0248667832 Joi,14-20 L,M;M;V-8-14 ● Boțești -Bucur Elena 0751047700 zilnic ● Costești -Urluianu Ioana 0720286399 L, Miercuri- ora 12 M;J;V-8-14 ● Cuca- Stancu Anișoara 0766722075 zilnic ● Bughea de Jos -Eșanu Nicoleta 0746127507 zilnic ● Valea Mare Pravăț -Andreescu Adriana 0722402275 zilnic ● Bogați-Corobtov Bogdan 0248655350 L-V, 8-15 ● Coșești -Bobocescu Luminița 0745685898 zilnic ● Curtea de Argeș -Marin Magdalena 0727791978 zilnic ● Mioveni -Bondoc Mihaela 0766522760 zilnic ● Pitești -Becheanu Natalia 0762110576 zilnic ● Pitești -Screciu Livia 0755051661 zilnic ● Pitești -Dumitrache Liliana 0745026857 zilnic ● Pitești -Catana Alina 0724044794 L și Miercuri-17.30-18.30 M;J;V- 13-14 ● Pitești- Merișeanu Carmen 0745251060 zilnic ● Bârla -Ghițulescu Rodica 0746152471 zilnic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.