- Din punctul meu de vedere
Când românii au înnebunit de fericire că au dat jos comunismul și, printre altele, au câștigat dreptul la liberă exprimare, nu știau un lucru și anume că acest drept vine și cu anumite obligații.
Românii au crezut și cred, în marea lor majoritate, și acum, că în democrație poți spune ce gândești fără să-ți fie teamă că vei păți ceva. Cei mai deștepți dintre români, cei care vor să facă o carieră, știu însă că lucrurile sunt exact pe dos. Dacă spui public, adică pe rețelele de socializare, ce gândești și ceea ce spui nu este în concordanță cu valorile oficiale ale UE, atunci îți asumi riscuri.
Ce riscuri, mă veți întreba dumneavoastră ?
Profesorii care vor să devină profesori universitari nu vor mai fi invitați la simpozioane.
Scriitorii care vor să publice la mari edituri nu vor fi publicați.
Dacă vrei să urci treptele puterii politice vei fi discret oprit.
Am dat doar trei exemple, dar aș putea să dau alte trezeci sau mai multe. Libertatea de exprimare este pentru omul obișnuit, cine vrea să avanseze social și profesional trebuie să își țină gura sau să repete lozinci.
În comunism, marginalizarea dizidenților era pe față, acum e mascată și subtilă.
Nu te împușcă și nu te vârâ nimeni la închisoare, dar dacă spui ce nu trebuie și îți asumi puncte de vedere vădit contrare celor oficiale, ești făcut de rușine pe internet, tu și familia ta, iar șeful tău pune un semn la dosar dacă lucrezi în anumite domenii mai sensibile.
Această situație, precum și dorința multor români de a se arăta la modă, de a se bate cu pumnul în piept că sunt europeni, ori pur și simplu ignoranța, toate duc la comentarii pe rețelele de socializare pline de indignare în stil tovărășesc.
Începând de marți, pe Facebook, a fost făcut zob cu mânie proletară premierul Ungariei, Viktor Orban, care a ținut un discurs la Băile Tușnad în care a criticat Occidentul în general și Uniunea Europeană, în special.
La un moment dat, Viktor Orban a spus:
” Suntem dispuși să ne amestecăm unii cu alții, dar nu vrem să devenim o rasă mixtă, motiv pentru care am luptat la Nándorfehérvár (Belgrad, în 1521, cetate maghiară, n.red.), de aceea i-am oprit pe turci la Viena și, dacă nu mă înșel, de aceea francezii i-au oprit pe arabi la Poitiers, în trecut.”
Din cele zece mii de cuvinte câte are discursul lui Orban, au fost alese circa treizeci de cuvinte pentru a fi făcut zob și mai ales exprimarea ” nu vrem să devenim o rasă mixtă”.
Aha ! Lui Orban îi place rasa pură, ca lui Hitler !
Nu, n-a zis asta, doar și-a exprimat opinia că în Ungaria nu ar trebui să vină migranți de alte rase.
În paranteză fie spus, ideea de rasă nu convine progresiștilor. Pe 17 mai 1998, Asociația Antropologilor Americani a publicat o declarație prin care respinge noțiunea de rasă biologică în specia umană. Criteriile folosite sunt genetice: indivizii diferă mai mult în interiorul grupurilor propuse drept rase, decât între grupuri iar diferențele asociate cu poziția geografică au pasaje graduale de la o zonă la alta în locul delimitărilor bruște observate la specii unde rasele sunt o realitate.
Cu alte cuvinte, dacă mă întâlnesc cu un chinez, nu am voie, științific, să îl consider de altă rasă.
O aberație.
Să lăsăm însă această dezbatere pentru altădată și să spun că Viktor Orban a ținut un discurs de mare gânditor al Europei de astăzi. Printre altele, a spus:
” Este important să înțelegem că și alte civilizații s-au modernizat. Chinezii, indienii, rușii pe care îi numim ortodocși, chiar și Islamul însuși. Ceea ce vedem acum este că civilizațiile rivale au adoptat tehnologia occidentală și au stăpânit sistemul financiar occidental, dar nu au adoptat valorile occidentale și nici nu au intenția de a le adopta. Cu toate acestea, Occidentul dorește să își răspândească propriile valori, de care alții se simt umiliți, pe care noi le înțelegem și, uneori, chiar ne simțim umiliți. Îmi amintesc aventura ministrului nostru de externe, Péter Szijjártó, din jurul anului 2014, în timpul administrației americane anterioare, când un oficial guvernamental american în vizită i-a pus în față o foaie de hârtie și i-a spus doar că ar trebui modificată constituția ungară în aceste puncte, iar apoi prietenia va fi restabilită. Înțelegem deci această rezistență din partea restului lumii față de răspândirea valorilor occidentale și față de exportul de democrație. De fapt, bănuiesc că restul lumii și-a dat seama că trebuie să se modernizeze tocmai pentru că numai așa poate rezista exportului de valori occidentale care îi sunt străine.”
Cine nu a citit întreg discursul ar face bine să îl citească deoarece vorbitorul se dovedește un om care gândește profund și liber, ridicând o serie de probleme reale în fața cărora nu trebuie să băgăm capul în nisip, ca struțul.
Evident că dacă aș fi o musculiță capabilă să intre prin ureche în capul lui Viktor Orban aș afla că el și-ar dori ca Transilvania să fie a Ungariei. Asta își dorește, probabil, aproape orice maghiar, dar din fericire, nu se poate. În acest discurs este însă vorba despre cu totul altceva decât despre problema revizionistă, este vorba despre destinul Occidentului, al UE, al nostru.
Poate că ideile lui Orban nu sunt toate valabile, dar sunt interesante și în loc să îl înjurăm, ar fi mai bine să îl citim și să gândim cu capetele noastre.
De ce nu mă tem să vorbesc pozitiv despre acest discurs? Fiindcă nu am vrut niciodată, în ultimii 32 de ani, să urc pe scara socială.
Mi-a ajuns faptul că sunt ziarist.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
