Ajutoare de la Biserică către cei nevoiași

0
0

În Arhiepiscopia Argeșului şi Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, se desfășoară periodic activități de binefacere, milostenie și sprijin pentru familii defavorizate din punct de vedere social. 
O astfel de activitate s-a desfășurat la Parohia Corbi din protoieria Curtea de Argeș, prin care preoțul Roșu Ion Irinel, a dăruit alimente pentru o familie. Preoții din Argeș au fost în mijlocul celor suferinzi, și în parohia Glavacioc, Protoieria Costești. Aici, părintele slujitor Dan Stancu, a desfășurat o activitate socială, în care au fost donate alimente pentru o credincioasă cu pensie modestă. Totodată, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune a venit în ajutorul copiilor nevoiași, care au primit daruri din partea părintelui Horia Dumitrescu de la parohia Mavrodolu, protoieria Pitești. ”Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acela care-L unge” a fost mesajul transmis de preoți cu ocazie actelor caritabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.