În 6 meciuri a fost remiză la pauză!

0
0
  • Superliga – Retrospectiva etapei a 3-a

Primele reprize din Superliga continua sub semnul echilibrului. Astfel, şi în această etapă, 6 din cele 8 partide au fost egal la pauză, gazdele sau oaspeţii reuşind să se impună după.

Au întors scorul

FC Argeș a câștigat meciul de aasă cu U Cluj, cu 3-1. “U” Cluj a înscris prima în minutul 4, prin Bălan, care a profitat de ieșirea greșită a portarului Straton. În minutul 17, oaspeții au primit penalty, după ce Mladinovici a primit o semnalizare din partea arbitrilor din camera VAR, dar Purece a ratat. Clujul a încheiat prima repriză în inferioritate numerică. Florin Ilie a fost eliminat, pentru un fault dur asupra lui Alex Ișfan. Acelaşi Işfan a egalat înaite de pauză şi apoi a majorat diferenţa pe tabelă la reluare, pentru ca Garita să stabileacă scorul final.

Remiză pe Litoral

Farul şi Chindia au terminat la egalitate, 0-0. Partida a început cum era de așteptat, cu o dominare teritorială a celor de la Farul Constanța. Gazdele au măcinat însă în gol și nu au putut trece timp de 90 de minute de barajul pus de oaspeți, care s-au apărat pe două linii și nu au lăsat spații. Minutul 75 a adus cea mai mare șansă a partidei, semnată de Gabriel Torje, care din câțiva metri nu a putut marca. Oaspeții au fost aproape să dea lovitura în final, atunci când mijlocașul venit de la Dinamo a greșit grav și i-a pus pe contraatac pe târgovișteni, care au irosit șansa prin Chamed.

Victorie la Mioveni

FC Voluntari a disputat al doilea meci din acest campionat pe Stadionul Orăşenesc din Mioveni. Dacă în primul au pierdut cu 1-0 în faţa Botoşaniului, acum au câştgat clar, cu 3-0, cu UTA. Nemec şi Vlad au marcat în prima repriză după faze frumoase de poartă. lfovenii au fost cei care au închis tabela în minutul 84. Meleke a centrat din flancul drept până la Aliji care i-a trimis în fața porții lui Florea. Acesta l-a executat pe Iacob, iar partida s-a încheiat cu 3-0 în favoarea trupei lui Ciobotariu.

Au condus dar au pierdut

CS Mioveni a oferit la CFR cel mai spectaculos meci al etapei. Argeşenii au condus pînă în minutul 35, apoi după 10 minute de coşmar în care a intervenit şi VAR-ul pentru a da un 11 m, argeşenii s-au văzut conduşi cu 3-1. În minutul 60 Mioveniul a revent la 3-2, dar a căzut nocturna, meciul a fost întrerupt 40 de minute, iar elanul oaspeţilor a fost tăiat. Scorul final a fost stabilit de gazde, cu o minge deviate.

Dică, debut cu remiză

După debutul cu victorie pe banca FCSB-ului, 4-2 cu Saburtalo, în Conference League, Nicolae Dică a obținut o remiză cu oltenii antrenați de Marius Croitoru, care a stat în tribună, din cauza unei suspendări. În minutul 47, Tamm, intrat la pauză, a deschis scorul, numai că peste nici 10 minute, oltenii au primit un penalty cu ajutorul VAR-ului, iar Compagno a transformat lovitura de pedeapsă. Pe final, șutul lui Marquet a fost respins de Târnovanu de sub transversală, iar Cordea a ratat și el pe final.

Mutu confirmă

Rapid a reușit să câștige meciul din deplasare contra Universității Craiova cu 1-0. Oltenii au început mai bine partida și au fost superiori la capitolul ocaziilor în prima repriză. Repriza secundă i-a redus pe fanii de pe Ion Oblemenco la tăcere. Ioniță a deschis scorul cu un șut imparabil, în cros, iar Rapidul a trecut în avantaj pe tabelă. Grație acestui rezultat, Rapid a urcat pe locul 4 în campionat, cu 6 puncte după primele 3 etape. De partea cealaltă, Universitatea Craiova se află abia pe poziția a 12-a, cu doar două puncte.

Remiză la Ploieşti

Partida dintre Petrolul Ploiești și Sepsi Sfântu Gheorghe s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Atmosfera a fost superbă pe Ilie Oană, iar suporterii ploieșteni au făcut un adevărat spectacol în tribune. Tamaş a deschis scorul după pauză, iar Tudorie a egalat înainte de final, după un corner. Petrolul rămâne, însă, fără victorie în Liga 1 și cu un singur punct, pe locul 15 din clasament. De cealaltă parte, Sepsi se află pe locul șase, cu cinci puncte.

Gol Florescu

Hermannstadt și FC Botoșani au remizat, şi ele 1-1. Prima partea a adus o luptă surdă la jumătatea terenului, acolo unde niciuna dintre formații nu a părut că reușește să câștige bătălia. Partea a doua a început cu golul marcat destul de rapid de Paraschiv, care a pus latul la o centrare excelentă venită de la Mihai Butean. În minutul 71 insistența moldovenilor a dat roade. Mihai Roman, intrat în partea a doua, a fost faultat pe Petrișor Petrescu, iar Eduard Florescu a marcat din lovitura de pedeapsă rezultată, stabilind astfel și scorul final al partidei, 1-1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.