- Ovidiu Puiu, senator PSD de Argeș
În calitate de membru al Comisiei pentru Învățământ din Senatul României, am constatat cu surprindere că numărul de modificări la Legea Educației Naționale (LEN) nr. 1/ 2011 crește cu viteza luminii. Doar în 2022, până în luna iulie, contabilizăm 10 modificări legate în special de învățământul preuniversitar (i.e. educația antepreșcolară, Programul ”Școală după școală”, curriculum, conducerea sistemului și a unităților de învățământ etc.). Sunt circa 110 modificări la LEN aduse de-a lungul timpului, un argument suficient de puternic în favoarea unei resetări: Legea educației nu poate fi făcută din cârpeli!
O nouă lege a educației nu este necesară însă doar din motive de coerență legislativă. E necesară pentru că lucrurile merg prost sau nu merg așa cum trebuie să meargă. Abandon școlar, inechitate, polarizare, demotivare, subiectivitate, abordări anacronice – sunt doar câteva din tarele învățământului care trebuie urgent eliminate. În acest context, fără a intra acum în detalii de conținut, consider că reforma educației trebuie să pornească de la o serie de lecții învățate, redate în cele ce urmează.
Să ne oprim din a fi originali non-stop!
Experții în educație apreciază că o reformă are nevoie de un întreg ciclu pentru a-și produce pe deplin efectele, adică de vreo 20 de ani. Nu ne putem permite luxul de a veni cu modele netestate sau cu cine știe ce idei crețe. Să nu ne fie frică să împrumutăm ce au făcut alții, dacă au făcut bine, pentru că astăzi avem larg acces la bune practici internaționale. Nu avem nevoie de reformă de dragul reformei, iar originalitatea cu alte scopuri decât îmbunătățirea performanței nu cred că își mai are locul în România secolului XXI! Să ne raportăm, așadar, la tot ce e mai performant în lume, păstrând, evident, o doză de adaptabilitate la caracteristicile României. Pentru că timpul nu mai are răbdare cu noi!
Să înțelegem corect scopul educației!
În România, învățământul constituie prioritate națională, așa spune Legea. Misiunea învățământului este aceea de a sprijini dezvoltarea personală și profesională a elevilor și inserția în societate și pe piața muncii, satisfăcând nevoia de competență a mediului socio-economic. Să ne înțelegem: învățământul de masă trebuie să garanteze că ”masa” are acces la educație și că la finalul ciclurilor de învățare ”masa” poate aduce plusvaloare în economie și în societate, returnând, astfel, investiția în educație. Nu ne putem mândri așadar la nesfârșit cu excepțiile notabile (n.r. olimpicii români) când masa e suferindă! Mai departe, România își va consolida cu adevărat poziția în Europa și în lume când produsul școlii va fi forța de muncă înalt calificată, nu mediu calificată. Joburile prezentului și mai ale cele ale viitorului cer imperativ asta!
Să-i evaluăm continuu și obiectiv pe toți participanții la educație!
Evaluarea în educație este astăzi călcâiul lui Achile! La toate concursurile organizate în ultimul timp am văzut mii de contestații cu note modificate la o a doua evaluare. Ce înseamnă asta? Că evaluăm superficial? Că nu construim bine grilele de evaluare? Că lăsăm destinul participanților la educație la mâna hazardului? În ceea ce-i privește pe elevi, sunt total în dezacord cu goana nebună după note și meditații pentru a face față, culmea, cerințelor de la clasă! Școala trebuie făcută la clasă, cu accent pe aptitudini și competențe, nu pe note, iar evaluarea trebuie făcută strict raportat la curricula care se studiază! Totodată, cred că și pentru cadrele didactice trebuie regândite mecanismele de evaluare continuă, ca să fim siguri că ținem cu toții pasul cu timpul și cu timpurile! Să nu-i uităm pe managerii din educație, care doar prin evaluare continuă și obiectivă pot face dovada profesionalismului lor!
Să avem o abordare constructivă!
Reforma nu a fost văzută niciodată și niciunde cu ochi buni. Te scoate, evident, dintr-o zonă de confort și te mută într-o zonă de antrenament. Pentru unii, e moment optim de atac sub centură. Pentru alții, e prilej de ieșit în față. Cred, totuși, că reforma în educație este tema cea mai puțin permisivă pentru critici pe la colțuri sau critici fără soluții alternative. Oricine are o nemulțumire, poate să o exprime și să o supună negocierii publice. Cele două legi ale educației vor ajunge la votul final, în Comisia pentru Învățământ a Senatului, în toamna acestui an. Până atunci, reținem că dialogul e deschis, că legile sunt în dezbatere publică și că propunerile sunt binevenite. Căci cine vrea să ajungă departe, face punte între vorbă și faptă!
