Pentru o miciună, a ajuns în arest!

0
0

Dragoste cu sila nu se poate, de asta s-a convins un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Pitești, care a ajuns în arest după ce a încercat să-și forțeze fosta iubita să se împace cu el. A amenințat-o pe fosta parteneră că va publica pe internet poze incendiare cu ea, dacă nu va relua relația. Speriată, fata a cerut ajutorul polițiștilor. Descoperirea anchetatorilor este amuzantă, dar greșeala se plătește!  
O tânără în vârstă de 27 de ani, s-a prezentat la Poliție și a reclamat că fostul ei iubit o șantajează. Ea le-a povestit oamenilor legii că de câțiva ani, are o relație nestatornică, având cu partenerul ei dese certuri și împăcări. Recent s-au despărțit iar fostul partener nu vrea să accepte. Ea s-a plâns că perioada 26 iulie- 28 iulie, Gabriel C., de 29 de ani, din Pitești, a avut mai multe încercări prin care dorea să o convingă să se împace. Când a văzut că nu reușește cu vorba bună, tânărul i-a spus fostei partenere că a filmat-o fără să știe, în timp ce făceau dragoste și va posta poze cu ea în ipostaze fierbinţi pe rețele de socializare. Asta a speriat-o într-atât încât a mers la Poliție.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești au demarat o anchetă și l-au audiat pe Gabriel C. În faţa oamenilor legii tânărul a susţinut că a minţit, că în realitate nu avea fotografii cu fata şi că totul era doar o strategie pentru a convinge să reiea relaţia. Modul în care şi-a dus la îndeplinire planul nu a fost unul legal, tocmai de aceea a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de şantaj. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.