La nici două săptămâni de la comiterea faptei, doi tineri au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de distrugere. Poliţiştii au încheiat cercetările şi cei doi vor fi deferiţi justiţiei.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de distrugere în formă continuată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 28 spre 29 iulie a.c., în jurul orei 01:00, doi tineri Sebastian T. de 18, respectiv Alexandru J., de 22 de ani, ambii din Pitești, au incendiat trei pubele din plastic din cartierul Trivale, existând pericolul ca incendiul să se propage la autoturismele parcate în apropiere.
Reamintim că în ziua de 01 august a.c., după administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior, față de tânărul de 22 de ani fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată, anunţă IPJ Argeş.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525