Abecedarul pescarului de somn la clonc

0
  • Curierul zilei vă prezintă tehnicile de pescuit

Curierul zilei şi-a propus să vină în sprijinul pescarilor sportivi din judeţul nostru. În fiecare săptămână vă vom prezenta câte o baltă de pescuit din Argeş şi nu numai, tehnici de pescuit la diverse specii de peşti, nade, momeli şi monturi pentru prinderea acestora, reţete culinare pe bază de peşte şi cele mai importante legi în vigoare privind pescuitul sportiv.
În ediția de astăzi vă vom prezenta ”Abecedarul pescarului de somn la clonc”. Informațiile sunt oferite de Bogdan Munteanu, specialistul crapmania.ro, unul dintre cele mai bune site-ul de profil din România.
Copil fiind, când mergeam la pescuit cu tatăl meu, auzeam mereu sunetul inconfundabil al cloncului mânuit cu dibăcie de unul dintre pescarii familiei mele. Am devenit fascinat de acest stil de pescuit punându-mi în permanență aceleași întrebări: de ce acel ,,zgomot” ademenește peștii la momeala pe care o agită cu iscusință pescarul, de ce azi trage la râmă și altă dată la broască? De ce? Timpul a trecut și acum toate aceste întrebări și-au găsit răspunsurile pe baza experienței acumulate. Așadar, m-am gândit să împărtășesc cu voi aceste mici secrete într-o serie de articole în care voi încerca să cuprind toate aspectele pescuitului la CLONC.
Abecedarul CLONCULUI începe cu toate cele de trebuință în practicarea acestui stil de pescuit –PUTERE:
Apele pe care putem pescui la clonc sunt acelea despre care avem informații că ascund SOMNI în adâncimile și în pragurile lor. De la lacurile de șes, la cele de acumulare, de la râurile precum SIRET și PRUT, MURES și OLT până la bătrânul fluviu DUNĂREA. În toate aceste ape enumerate, SOMNUL va răspunde la chemarea CLONCULUI.
Pescuitul la CLONC este un pescuit pe verticală, prin asta se poate înțelege că se poate practica numai dintr-o ambarcațiune, fie ea o barcă de dimensiuni normale, fie din bărcuțe gonflabile, însă preferata mea este micuța BELLYBOAT.

Ce este Cloncul

Unealta chemătoare despre care vorbim este CLONCUL. Indiferent de forma mânerului sau a pastilei din capăt, CLONCUL transmite vibrația care ademenește ,,mustăciosul” la momeala folosită. Cloncurile pot fi însă clasificate după dimensiunea pastilei ca fiind de apă mica, medie și de adâncime. Acestea, pastilele căci despre ele povestim, acum, pot fi de mai multe forme, însă, cele mai întâlnite și folosite de către pescari, sunt cele convexe, concave și drepte.
Tehnologia nu a lăsat nici pescuitul la clonc la voia întâmplării și ne-a dăruit un alt obiect important în pescuitul la clonc și anume SONARUL. Acesta este ,,ochiul” nostru din adâncuri, cel care vede relieful substratului, copacii scufundați, în care de cele mai multe ori se ascund peștii, și nu în ultimul rând, peștii care părăsesc locul în căutarea hranei în momentul în care au simțit vibrația transmisa de CLONC. Sonarele cu frecvențe de 200khz și de 83khz sunt perfecte în pescuitul somnului la clonc.
☛ LANSETA adecvată pescuitului la clonc va fi o lansetă puternică, scurtă cu lungimi de la 1,6 metri până la maximum 2,1 metri cu acțiuni cuprinse între 50 gr. și 250 gr. Pe cât de puternice sunt, pe atât de sensibile trebuie să fie, deoarece de multe ori peștii pot rupe momeala fără ca pescarul să bănuiască ceva.
☛ MULINETA trebuie sa completeze fără îndoială lanseta puternică pe care ați ales-o. Mărimile 5000-6000 cu angrenaje robuste, capacitate mare de înmagazinare a firului și cu revers (Quick 2-3-4) fiind cele preferate de mine. De ce cu revers? Primul mic secret pe care am să vi-l împărtășesc acum este legat de reversul mulinetei. Dacă rămâneți fără ,,ochiul din adâncuri,, și cunoașteți adâncimile din zona pescuită, puteți știi ușor la ce adâncime se află momeala, numărând turele de manivelă către înapoi, fiecare dintre ele eliberând între 80 și 100cm de fir.
☛ FIRELE pe care le vom folosi, vor fi fire textile suple și monofilamente groase. În cazul firelor textile eu personal le prefer pe cele HMPE cu diametre de la 0,30 la 0,40mm pentru linia principală. Pentru înaintaș folosim monofilamente groase sau fire textile cu rezistență la rupere și abraziune, deoarece se pot scămoșa sau plesni la contactul cu peria de dinți a somnului.
☛ LESTUL sau NALUCA, poate fi de greutăți cuprinse între 100 gr. și 250 gr., important este ca aceasta să fie izolată astfel încât peștele să nu poată simți câmpul static al metalelor. Năluca pentru pescuitul la somn trebuie să producă mici turbulențe care să atragă peștele.
☛ CÂRLIGELE sunt primele care intră în contact cu peștele, menținând cuvântul de baza ,,PUTERE”, aici acestea trebuie să-și facă 100% simțită prezența. Cârligele de la 4/0 la 12/0 sunt cârlige capabile să penetreze rapid bolta palatină a somnului sau să se înfigă temeinic în colțul gurii.