O misiune mai puţin obişnuită au avut ieri, jandarmii montani care au fost chemaţi să intervină pentru salvarea unui câine. Cel mai bun prieten al omului era căzut într-o râpă şi ar fi murit de foame şi de sete dacă nu era scos din hău!
Jandarmii din cadrul Postul de Jandarmi Montan Arefu au fost solicitaţi de reprezentanţii ISU Argeş să intervină pentru salvarea unui câine. Animalul era căzut într-o râpă adâncă şi lătra disperat după ajutor. A fost auzit de nişte turişti care, la rândul lor, au anunţat un echipaj ISU Argeş întâlnit în zonă. Jandarmii montani au mers la locul indicat. Un subofiţer a coborât în râpă, prins într-o coardă specială. Când l-a văzut pe jandarm, patrupedul a uitat de suferinţă şi a început să se bucure şi să se joace cu omul legii. Animalul a fost prins într-un ham şi tras în sus. Era un câine fără stăpân şi se hrăneşte cu ce-i dau turiştii. Oamenii care l-au văzut în râpă, i-au dat să mânânce după ce a fost salvat. „Pentru noi, orice suflet contează, astfel că răspundem prompt oricăror solicitări privitoare la salvarea vieții, uneori în forme diferite de cea umană.” au declarat reprezentanţii I.J.J. Argeş imediat după acţiune.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525