Noi bilete de tratament pentru pensionari!

0

La Casa Județeană de Pensii Argeș a sosit a 12-a serie de bilete de tratament din acest an, cu date de plecare în perioada 30 august – 2 septembrie 2022. În Argeș au fost repartizate 153 bilete de tratament balnear în următoarele stațiuni: 1 Mai, Amara, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Eforie Nord, Felix, Govora, Herculane, Neptun, Olănești, Pucioasa, Slănic Prahova, Techirghiol și Vatra Dornei. 
Repartiția poate fi consultată și pe site-ul instituției www.cjparges.ro. Eliberarea celor 153 de bilete se face până pe 23 august 2022, conform planificării care este anunțată telefonic fiecărui beneficiar. Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie.În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natura salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția. Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii iulie 2022 (original sau copie) și xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie. I.I