O pedeapsă cu închisoarea, de 6 ani şi 6 luni, are de executat un bărbat, de 38 de ani, din comuna Davideşti, în Spania. Pe numele lui, autorităţile din Madrid au emis un ordin european de detenţie. Bărbatul a fost ridicat de poliţişti luni şi a fost dus în arest. Urmează să fie extrădat pentru a-şi executa pedeapsa într-un penitenciar din Peninsula Iberică.
Adrian Alin M., de 38 de ani, din Davidești, a fost judecat în Spania pentru cu trafic de persoane în vederea exploatării sexuale și proxenetism. Tribunalul Provincial din Madrid l-a condamnat în iulie 2022 la 6 ani şi 6 luni închisoare, cu executare. Cum bărbatul nu se mai afla în ţara amintită, pe numele lui a fost emis un ordin european de detenţie fiind introdus în sistemul internaţional pentru a fi depistat şi reţinut. Potrivit anchetatorilor, ageşeanul a dus în Madrid o tânără pe care a cazat-o și a obligat-o să se prostitueze, luând el sumele de bani obținute în urma practicării prostituției. Acesta a fost depistat, luni, în ziua de Sfânta Maria, de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni. A fost dus în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş. Ieri, bărbatul a fost prezentat Curţii de Apel Piteşti cu propunerea arestării preventive. „…admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi dispune arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate M. ADRIAN-ALIN, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, pe o perioadă de 15 de zile, respectiv de la data de 16 august 2022 până la data de 30 august 2022, inclusiv. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 29 august 2022 pentru prezentarea, de către procuror, a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.” se precizează în decizia dată de instanţă ieri. După ce decizia va rămâne definitivă, vor începe procedurile de extrădare ale argeşeanului.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525