Aproape o treime din elevi au absentat la BAC

0

Săptămâna trecută s-au desfășurat în Argeș, cele trei probe scrise ale Bacalaureatului, sesiunea august-septembrie. Examenul nu a fost lipsit de incidente, iar mai mulți elevi au absentat.
BAC-ul de toamnă a fost susținut la noi în județ în 5 centre: # Colegiul Tehnic ”Costin D. Nenițescu”, Pitești # Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, Pitești # Liceul Tehnologic ”Dimitrie Dima”, Pitești # Liceul Tehnologic ”Ferdinand I”, Curtea de Argeș # Liceul Tehnologic ”Dan Barbilian”, Câmpulung. Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 1115 candidați, dintre care 680 candidați din promoția curentă, și 435 candidați din promoțiile anterioare. Dintre aceștia un număr de 323 de elevi nu s-au prezentat să susțină examenul, adică aproape o treime din candidați.

Un eliminat și mulți absenți

Prim probă scrisă a fost cea la Limba și literatura română. Pentru susținerea acesteia s-au înscris 567 de candidați (511 profil real și 56 profil uman). Au fost prezenți 481 candidați, neprezentându-se un număr de 86 candidați.
S-a înregistrat o tentativă de fraudă, un elev fiind eliminate pentru că a încercat că copieze.
A urmat apoi a doua probă scrisă a examenului național de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2022, proba obligatorie a profilului – proba E.c), respectiv la disciplina Istorie sau la disciplina Matematică.
În cele 5 centre de examen constituite în județul ARGEȘ s-au înscris pentru susținerea probei obligatorii a profilului 650 candidați, dintre care 148 de candidați la Istorie și 502 de candidați la Matematică. Au fost prezenți la proba scrisă obligatorie a profilului 528 de candidați. Nu s-au prezentat la această probă scrisă 122 de candidați, dintre care 22 candidați neprezentați la Istorie și 100 de candidați neprezentați la Matematică. La această probă nu s-au înregistrat evenimente.

12 discipline

Pentru candidații din județul Argeș, ultima probă scrisă din sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat-2022 a fost proba la alegere a profilului și a specializării, având în vedere că în județul nostru nu există candidați care să susțină probă scrisă la Limba și literatura maternă. S-au înscris pentru susținerea probei la alegere a profilului și specializării 732 candidați. Au fost prezenți la proba scrisă la alegere a profilului și specializării 617 de candidați.
În funcție de profil și specializare, fiecare candidat a optat pentru susținerea probei la o anumită disciplină, la nivel județean, proba fiind susținută la un număr de 12 discipline.

Urme

În această săptămână se desfășoară probele de evaluare a competențelor (lingvistice și digitale) care sunt programate în intervalul 22 – 29 august (cu excepția zilelor de 27 și 28 august). Afișarea primelor rezultate, în format anonimizat, conform prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), va avea loc în data de 31 august (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format clasic/letric, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (interval 1 – 2 septembrie), vor fi comunicate în data de 3 septembrie.

Cel puțin media 6

Examenul național de bacalaureat este promovat de către candidații care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea cel puțin a notei 5 la fiecare dintre acestea; • obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise. Candidatul care îndeplinește, cumulativ, condițiile precizate anterior este considerat „reușit”.