- Superliga, Etapa 7: Petrolul – CS Mioveni
CS Mioveni s-a întors cu un punct din deplasarea de la Petrolul Ploiești, la meciul de debut al lui Flavius Stoican pe banca echipei argeșene. Partida s-a terminat 0-0, dar ocaziile au aparținut oaspeților.
În prima repriză au fost șuturile periculoase ale lui Blănaru și Oancea, după care Buziuc a recuperate în careu deposedându-l pe portarul advers, dar nu a reușit continuarea care trebuie pentru a ieși și gol din această fază. Balaru a avut și el o pătrunere în forță și un șut puțin peste, iar apoi Lixandru a nimerit bara transversală după un corner.
În prima repriză VAR-ul a analizat patrei posibile penaltiuri pentru Mioveni, dar nu s-a dat niciunul. Și în repriza secundă Mioveniul a fost mai periculoasă, iar după ce Oancea a pătruns în dribbling și din poziție bună a șutat slab, Antal a reușit să deschidă scorul plecând dintr-o poziție la limită. După marcarea golului, tușierul a arătat off-side, iar intervenția VAR a confirmat până la urmă decizia.
CS Mioveni a acumulat două puncte în Superligă și are acum, marți, meci acasă cu UTA, iar vineri în deplasare la Sepsi Sf Gheorghe.