Noul an şcolar vine cu modificări importante, anunţă ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu. A fost eliminată media claselor V-VIII de la media de admitere şi revenirea programelor de examen de dinainte de pandemie.
„În urma reuniunii Comisiei de Dialog Social, au fost agreate, împreună cu partenerii de dialog social, următoarele măsuri ce vor fi aplicate în anul şcolar 2022-2023: În acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenţilor se va realiza doar pe baza mediei obţinute la Evaluarea naţională”, a scris ministrul Sorin Cîmpeanu pe Facebook. „Având în vedere că în anul şcolar 2021-2022 nu au fost perioade de întrerupere a şcolii, în ipoteza în care nici în anul şcolar 2022-2023 nu vor exista întreruperi, s-a decis, în acord cu partenerii de dialog social, revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei, atât pentru Evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, cât şi pentru examenul naţional de bacalaureat”, a adăugat ministrul.
Bugetul a fost suplimentat
Va fi o premieră şi pentru elevii de clasa a V-a cărora li se vor acorda atât burse sociale, cât şi burse de studiu încă de la începutul anului şcolar 2022-2023. „Bursele sociale şi de studiu se vor acorda în condiţiile îndeplinirii criteriilor pentru ambele categorii de burse (inclusiv criteriul privind numărul maxim de 20 absenţe, iar în cazul burselor de studiu – pe baza calificativelor anuale şi obţinerii calificativului anual Foarte Bine în clasa a IV-a)”, a mai spus Sorin Cîmpeanu. Ministrul a mai spus că bugetul alocat burselor elevilor (1,032 miliarde lei) a fost suplimentat la ultima rectificare bugetară cu 300 milioane lei pentru anul 2022.