Înfrângere la scor de neprezentare!

1
  • Farul Constanța – FC Argeș 3-0 (1-0) Au marcat: Grameni (7), Băluță (57), Torje (90)

FC Argeș a pierdut la scor de neprezentare, 0-3, confruntarea de duminică seară, din deplasare, cu Farul Constanța. Partida de la Ovidiu a fost la discreția constănțenilor și a scos în evidență apărarea de ”carton” a piteștenilor care greșește flagrant meci de meci. Foto: Sport Pictures
Farul a început meciul în forță, trecându-și în cont primele ocazii de gol. Alibec a lovit bara în minutul 2, iar Luis Munteanu a trimis peste transversală la faza următoare. Trupa lui Hagi a deschis scorul după doar 7 minute prin Grameni, în urma unei centrări a lui Pitu care l-a depășit lejer pe Marius Constantin. Replica argeșenilor a fost dată de Njike și Garita care nu l-au putut învinge pe Aioani din poziții foarte bune. Marinarii și-au dublat avantajul pe tabelă în minutul 57 prin Tudor Băluță care l-a surprins pe Greab cu un șut din afara careului.
Golul constănțenilor a venit în urma unei faze la care defensiva argeșeană s-a făcut din nou de râs, Latovlevici fiind prins pe picior greșit, mingea trecând pe lângă Marius Constantin care nu a făcut nici un efort să oprească balonul. Torje a închis tabela cu un gol marcat în minutul 90 după ce l-a ridiculizat pe Marius Constantin, gafeurul de serviciu al piteștenilor și în acest meci. Prestația de la Ovidiu a arătat perfect lacunele din jocul alb-violeților, fundașii cu mare experiență gafând ca în curtea școlii, mijlocașii fiind depășiți în multe momente de ritmul impus de adversar, iar atacanții fiind incapabili să-și creeze ocazii de gol.
Aceste lucruri completează tabloul sinistru al fotbalului practicat de FC Argeș, unul destul de urât, lipsit de orizont și perspective. În urma acestui eșec, Argeșul a coborât pe locul 10, cu cele 13 puncte, adunare în 10 etape.
Caseta tehnică:
Farul Constanța: Aioani – Benzar (46 Sârbu), Larie, Popescu, Kiki – Artean, Băluță (72 Borza), Grameni – Pitu (61 Grobry) – Alibec (80 Morar), Munteanu (62 Torje). Antrenor: Gheorghe Hagi
FC Argeș: Greab – Tofan, Dobrosavlevici, Marius Constantin, Vianna – Njike, Mezza Colli (69 Alceus) – Ișfan (55 Crețu), Șerban (69 Celestine), Latovlevici (66 Jakolis) – Garita. Antrenor: Andrei Prepeliță
Cartonașe galbene: Kiki, Torje / Ișfan, Crețu, Celestine, Vianna
Stadion: Complex Sportiv Academia Gheorghe Hagi
Arbitru: Andrei Florin (Târgu Mureş), A1: Avram Valentin (Bucureşti), A2: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea)/ Arbitru VAR: Costreie Sorin (Buftea), Arbitru AVAR: Dumitru Ionel Valentin (Gherghiţa – Prahova)
Observatori: Eduard Alexandru, Marian Dorobanțu
Cum s-au marcat golurile:
min.7: 1-0! Pitu centrează în careu după ce trece de Marius Constantin, iar Grameni, nemarcat, trimite în plasă.
min.57: 2-0! Băluță îl surprinde pe Greab cu un șut din afara careului.
min.90: 3-0! Torje trimite mingea printre picioarele lui Marius Constantin și înscrie cu un șut la colțul scurt.