Guvernul a anunțat că va aproba creşterea sumelor alocate elevilor care au obţinut premii la concursurile internaţionale. Anunțul a fost făcut ieri de prim-ministrul Nicolae Ciucă.
„Vom adopta decizii legate de ceea ce înseamnă creşterea sumelor pe care Guvernul le alocă pentru recompensarea performanţei, recunoaşterea şi recompensarea performanţei, în acest sens reuşind să ajungem la un cuantum de până la 20.000 de lei pentru premiile internaţionale obţinute de către elevii români care participă la aceste concursuri”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern. Premierul a mai anunțat că are în vedere asigurarea transportului şcolar al elevilor din mediul rural, îndeosebi a celor proveniţi din familii cu probleme financiare.
„La nivelul Guvernului şi în discuţiile avute în particular cu domnul ministru am solicitat ca prin măsurile pe care le luăm să asigurăm fiecărui elev, fiecărui copil din ţara noastră dreptul la educaţie şi să facilităm, prin măsurile pe care le luăm la nivel central, împreună cu autorităţile locale – subiect pe care l-am discutat şi în întâlnirile pe care le-am avut cu mediul asociativ al autorităţilor locale – să facem în aşa fel încât să ne coordonăm efortul pentru ca să asigurăm copiilor din România accesul şi, desigur, dreptul la educaţie”, a declarat Nicolae Ciucă.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525