I-a distrus mașina fostei soții

0

Un bărbat din Topoloveni a fost reținut de polițiști după ce a distrus mașina fostei soții. deși avea ordin de restricție, bărbatul nu a ținut cont de hotărârea instanței iar acum va trebui să suporte rigorile legii.  
În ziua de 13 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere și nerespectarea ordinului de protecție, și au reținut un bărbat de 45 de ani, din Călinești. Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 12 septembrie a.c., în jurul orei 22:00, aflându-se pe raza localității Topoloveni, bărbatul ar fi zgâriat autoturismul fostei soții și s-ar fi apropiat de locuința acesteia, la mai puțin de 100 de metri, deși pe numele său era emis un ordin de protecție, de către Judecătoria Topoloveni. După administrarea probatoriului, în ziua de 13 septembrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.