Andrei Prepeliță: ”Nu îmi dau demisia”

0

Antrenorul Andrei prepeliță a fost foarte dezamăgit de scorul final la sfârșitul partidei cu CFR Cluj, pierdută de FC Argeș, la limită, 0-1.
Tehnicianul grupării din Trivale a anunțat că nu vrea să plece de la echipă și le-a cerut fanilor să-i susțină pe jucători: “M-am obișnuit cu scandările tribunei, nu știu ce doresc de la mine. Sincer, eu i-am respectat, am vorbit frumos despre ei. Sunt și piteștean, m-am întors cu sufletul acasă. Ca antrenor, am salvat echipa de la retrogradare, am dus-o în play-off anul trecut, în semifinalele Cupei, cu un lot cu care nu puteam emite pretenții. Sunt dezamăgit, când vii și joci acasă te aștepți să ai susținere. Mă uit la ce susținere au unele echipe, cum îi poartă suporterii spre victorie. N-am nimic împotriva acestor scandări împotriva mea, dar măcar pe jucători să-i susțină. Ei simt asta, le-am spus să fie calmi. Au nevoie de încurajări. Domnul Petrescu a câștigat campionate la CFR, e într-o grupă europeană. Sunt ciudate aceste scandări, aceste presupuse schimbări de antrenori. Avem nevoie de liniște pentru a lucra. Eu sunt obișnuit de un an de zile. Dacă conducerea ia vreo decizie, mă supun. Dar, ca să fie liniștiți spectatorii, n-o să-mi dau demisia. Nu e un gest de bărbăție. Și anul trecut puteam să renunț, când au fost momente grele, dar am continuat și am jucat în play-off. Ușor, ușor, creăm grupul, se creează omogenitate, iar echipa arată din ce în ce mai bine. Când avem ghinion, trebuie să știm să gestionăm situația. Probabil se va întoarce șansa și către noi”, a spus Andrei Prepeliță la flash-interviul de după meci.