- Implicat într-un scandal sexual
Un imens scandal a izbucnit, la nivel naţional, în urma unor imagini incendiare care îl au ca protagonist pe deputatul argeşean Aurel Bălăşoiu. Parlamentarul apare gol, în ipostaze compromiţătoare, alături de un tânăr. PSD a reacţionat imediat şi a dispus excluderea acestuia din partid, se spune, la cererea expresă a preşedintelui Marcel Ciolacu. Ce are de zis deputatul Bălăşoiu, despre aceste imagini din spaţiul public? Susține că este el în fotografii, că nu a avut relaţii homosexuale şi neagă că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu vreun minor. Foto: Gândul.ro
Vestea şoc a apărut sâmbătă seara şi a fost preluată de toate canalele media. Gândul.ro a publicat o serie de fotografii în care un bărbat gol, ce pare a fi deputatul Aurel Bălăşoiu, este alături de un tânăr la rândul său gol. Într-una dintre imagini cei doi sunt îmbrăţişaţi. S-a spus chiar că tânărul ar fi minor. Ipostazele nu lasă loc la interpretări, motiv pentru care PSD a reacţionat imediat. „Conducerea PSD a decis astăzi excluderea din partid a deputatului Aurel Bălășoiu. De asemenea, PSD se așteaptă ca acesta să își dea demisia urgent din funcția de deputat. În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunității parlamentare. PSD nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnității umane și a moralei creștine.” a transmis PSD. Se spune că preşedintele Marcel Ciolacu, după ce a văzut imaginile, a cerut ca deputatul să fie exclus imediat. După decizia de la nivel central a reacţionat şi conducerea PSD Argeş: „Am luat act de decizia conducerii PSD de excludere din partid a deputatului Aurel Bălășoiu. Rămânând consecvent principiilor sale, PSD Argeș se delimitează ferm de orice atitudine imorală și solicită de urgență demisia sa din Parlamentul României.”
“Nu mă caracterizează şi nu sunt!”
Deputatul Aurel Bălăşoiu a vorbit ieri despre scandalul în care este implicat. El susţine că nu a ştiut nimic de acele fotografii şi a aflat din presă despre ele. Mai mult, neagă că el ar fi în imagini, că ar fi întreţinut relaţii homosexuale şi că ar fi întreţinut relaţii cu minori aşa cum s-a vehiculat. „În primul rând nu aş avea ce să comentez, pentru că acuzaţiile… şi ce s-a transmis pe toate posturile de televiziune cum le-aţi văzut şi dumneavoastră le-am văzut şi eu la aceeaşi oră. Le-am privit, le-am studiat şi consider că nu sunt vinovat. Aşteptăm să vedem soluţia care va fi şi ce se va întâmpla! Dacă nu ştii nimic ce este în spate, absolut, nu poţi să vorbeşti!” a precizat parlamentarul. Întrebat dacă el apare în imagini, Aurel Bălăşoiu a zis: “Nu mă caracterizează şi nu sunt ( n.r în acele imagini). Ăsta este punctul meu de vedere. Nu cred şi nu cunosc (n.r. că ar avea relaţii homosexuale sau relaţii homosexuale cu un minor). Am familie, am doi, copii… nepoţi. Cine mă cunoaşte, mă cunoaşte ca persoană, ca om. Lasă de dorit ceea ce se rostogoleşte la momentul de faţă.”
Nu demisionează din Parlament
În ciuda celor vehiculate, deputatul Aurel Bălăşoiu rămâne pe poziţie şi spune că nu îşi va da demisia din Camera Deputaţilor. „ Reacţia pe care a avut-o PSD-ul nu am ce comenta eu acum, că nu am fost la faţa locului când s-a luat decizia. Vă daţi seama că nu puteam să impun eu o altă decizie pe care dumnealor o hotărau. Asta n-o fac (n.r întrebat dacă îşi dă demisia)! Să dovedească că sunt obligat să-mi dau demisia. Până atunci, nu! Niciodată nu m-a întrebat nimeni (nr. dacă a fost audiat sau anchetat) Vă povestesc că aşa cum am văzut o Românie, am văzut şi eu. Nu m-a întrebat nimeni nimic despre acest subiect.” a spus acesta.
„Nici nu îndrăznesc să vorbesc la adresa bisericii”
Întrebat dacă îl cunoaşte pe tânărul din fotografii acesta neagă. „Nu. Şi oricum nu apare copil minor acolo, cum se vehiculează în presă. Lăsăm lucrurile să meargă pe făgaşul lor. După cum am văzut, acolo nu apare un minor. Dacă eram la Constanţa la nudişti se întâmpla ceva dacă stăteam lângă un bărbat? Nu mai comentez, că nu am de ce! Lăsăm lucrurile să meargă pe făgaşul lor.” a spus Aule Bălăşoiu. Cum pe marginea subiectului s-a făcut referire la legături cu biserica, întrebat despre acest lucru. Aurel Bălăşoiu a zis : „Nu, nici nu pot să comentez aşa ceva. Nici nu îndrăznesc să vorbesc la adresa bisericii. Sunt un absolvent de teologie şi n-aş îndrăzni să vorbesc la adresa altuia, cum nici altul nu ar trebui să vorbească la adresa mea. Nici nu vreau să comentez până nu mă documentez. Despre ce să vorbesc?”, a conchis el. „Rămân aceeaşi persoană care am fost. Cei care mă cunosc să aibă încredere în continuare în mine. Comunitatea mă ştie, am crescut împreună şi am făcut ceea ce trebuie pentru ei. Respectul îl port în continuare faţă de ei şi tot poporul român.” a încheiat deputatul Bălăşoiu. Referitor la tânărul din imagine, se spune că nu ar fi vorba de un minor, ci de un tânăr în vârstă de 22 de ani şi că ”nu există nicio anchetă pentru că nu e vreo plângere”, potrivit unor surse din Poliţie.
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a anunţat pe Facebook că a decis retragerea medaliei „Câmpulung 500” decernată deputatului PSD Aurel Bălășoiu anul acesta, cu ocazia festivității oficiale „Zilele Câmpulungului”. „Motivul: scandalul sexual în care este implicat acesta. Medaliile de aur ale Câmpulungului reprezintă onoare și recunoaștere. Deputatul PSD nu o merită. Așa că va trebui să o înapoieze”, a scris Elena Lasconi.
Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, deputatul Aurel Bălășoiu este căsătorit și absolvent al Facultății de Teologie din Universitatea Pitești, județul Argeș. Acesta a fost primar, vreme de patru mandate, al comunei Rociu din județul nostru.