Acţiune comună între între Poliția Municipiului Pitești, Poliția Locală Pitești și Poliția Transporturi Feroviare privind combaterea cerşetoriei în Piteşti. Zeci de cerşetori au fost luaţi, sâmbătă, din Gara de Sud, amprentaţi şi fotografiaţi.
Aproape 90 de persoane care veneau la cerșit în Pitești au fost oprite în Gara Sud, sâmbătă. Indivizii au fost amprentați, legitimați, identificați și trimiși în localitățile de domiciliu! Mai exact, acțiunea privind identificarea persoanelor care apelează la mila publică sub diferite forme, a început la ora 8:45, a anunţat Primăria Piteşti.
„Punctul principal de preluare și conducere la poliție pentru identificare, amprentare și fotografiere, a fost la gară, dar și în alte zone din municipiu (biserici, zona centrală, intersecții, cimitir). Până la ora 11:00, au fost prelucrate peste 70 de CNP-uri, stabilindu-se următoarele: ● jumătate dintre cei prelucrați sunt beneficiari de ajutor social; ● au fost identificați 18 minori care erau împreună cu părinții pentru a cerși și care beneficiau de alocație; ● majoritatea persoanelor provin din Pătroaia – Crângurile sau Vuia; ● acțiunea s-a desfășurat în sistem integrat între Poliția Municipiului Pitești, Poliția Locală Pitești și Poliția Transporturi Feroviare; ● au fost localizați și conduși la sediul Poliției Municipiului Pitești și cei fără domiciliu, cu predilecție aceia care își duc existența în zona Vasile Milea; ● acțiunea continuă pănă la ora 13:00, iar datele se vor centraliza și se vor finaliza luni, 3 octombrie 2022, pentru corectitudinea informațiilor; ● nu s-au înregistrat evenimente negative și totul a decurs conform planului inițial.
Acțiunile de acest fel vor fi regulate, pentru liniștea și siguranța piteștenilor.” au precizat reprezentanţii Primăriei Piteşti.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525