- Sechestrată de fostul iubit
O tânără, din judeţul Dâmboviţa, şi-a riscat viaţa ca să scape din mâinile fostului iubit care o sechestrase în maşină. A sărit în timpul mersului şi a fugit. Bărbatul a fost reţinut şi este acuzat de lipsire de libertate şi distrugere. Vezi din materialul următor cum de s-a ajuns aici!
O femeie a sunat la 112 sâmbătă seara şi a alertat Poliţia anunţând că a fost răpită şi sechestrată, în maşină, de fostul iubit. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au demarat cercetările. Victima, din comuna Şelaru, judeţul Dâmbovişa, a reclamat că a fost urcată cu forţa în maşină de fostul iubit, Costel B., în vârstă de 31 de ani şi apoi acesta a demarat către casa lui situată în comuna Ştefan cel Mare. Ea a povestit că i-a sunat telefonul în timp ce maşina mergea. Cel de la volan a văzut că pe fată o sună actualul iubit şi s-a enervat cumplit. A început să înjure, să bată cu pumnii în volan şi să o ameninţe. De frică tânăra a deschis portiera şi a sărit din maşină, în timpul mersului, profitând de faptul că în timpul crizei de nervi şoferul a încetinit autoturismul. Când a văzut asta, Costel B a oprit şi s-a dus după ea. A prins-o, i-a smuls telefonul din mână şi i l-a spart. Fata a rupt-o la fugă reușind să scape şi când a întâlnit prima persoană i-a cerut disperată telefonul ca să poată să sune la 112. „Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 01 octombrie a.c., în timp ce se afla pe raza județului Dâmbovița, bărbatul ar fi urcat-o pe fosta concubină în autoturism și s-ar fi deplasat în localitatea Ștefan cel Mare, împiedicând-o să părăsească autoturismul. De asemenea, bărbatul i-a distrus acesteia telefonul. După administrarea probatoriului, în ziua de 02 octombrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.” a anunţat ieri Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. Ieri bărbatul a fost plasat sub control judiciar. El nu are voie să părăsească localitatea nici să se apropie de victimă.