Achiziția de tablete în primele luni din pandemie a trimis în școlile din România circa 250 de mii de dispozitive cumpărate de Ministerul Educației prin Oficial Național de Achiziții Centralizate, potrivit rapoartelor oficiale. În Argeș din totatul acestora au ajuns câteva mii de aparate.
Conform caietului de sarcini, durata abonamentului la internet inclus în prețul pentru achiziție era de 24 de luni. Această perioadă a expirat, iar cartelele respective, de internet, au devenit inutile, tabletele fiind inutilizabile în afara unul semnal de Wi-Fi.
Conform edupedu.ro, autoritățile iau în momentul de față în calcul pasarea acestei situații către școli. Concret ar fi două variante – una să fie lăsătă posibilitatea școlilor să facă aceste achiziții de abonamente pentru dispozitivele din proprietate, iar a doua – să cumpere ministerul aceste abonamente, care ar veni undeva la 2 euro pe an, per tabletă, deci 500.000 de euro pe an.
În caietul de sarcini al licitațiilor făcute la finalul anului 2020, pentru fiecare tabletă era prevăzută următoarea condiție: „Abonament internet mobil inclus pentru 24 luni”
Doi operatori
Prima licitație finalizată la sfârșitul lunii august 2020 a fost pentru 82.826 de tablete, operator Orange România, iar abonamentele au expirat în august 2022. A doua licitație finalizată la începutul lunii noiembrie 2020 a fost 108.327 de tablete, operator Vodafone România, air abonamentele expiră în noiembrie 2022. A treia licitație a fost finalizată la începutul lunii decembrie 2020, după care mai multe contracte subsecvente au fost încheiate pentru livrarea celor 4 loturi cu Orange România. În total 58.847 de tablete.
Din cele trei licitații au ajuns în școli fix 250.000 de tablete.
Abonamentele pentru internet mobil pentru perioada de 24 de luni, incluse în prețul tabletelor, au expirat pentru dispozitivele din prima licitație – cele peste 82.826. Luna viitoare expiră și cele din licitația a doua – 108.327 de instrumente digitale.