Zeci de exemplare de asprete găsite în râul Vâlsan!

1

Un număr record de 58 de exemplare de asprete au fost găsite în râul Vâlsan din munții Făgărașului. În perioada 10 – 16 octombrie 2022 s-a desfășurat cea mai amplă acțiune de inventariere a speciei, de la descoperirea ei în 1956 (an în care se mai regăsea și în râurile Argeș și Doamnei) și până astăzi.  
Acest râu este singurul loc de pe planetă unde încă mai supraviețuiește această specie considerată fosilă vie și, după unele estimări, contemporană chiar cu ultimii dinozauri. Nouă biologi specializați în pești, a realizat în râul Vâlsan nu mai puțin de 21 de stații de pescuit științific (anterior realizându-se un maximum de 8 stații per sesiune), dintre care în 14 dintre ele a putut identifica aspretele.

De la mijlocul anilor ’60 ai secolului trecut nu s-au mai identificat atât de multe exemplare de asprete, cel mai mare număr fiind până acum de 12, găsite la începutul anilor 2000. De asemenea, au existat și ani în care s-a crezut că aspretele este complet dispărut.

Potrivit celor mai recente estimări oficiale ale Ministerului Mediului, populația de Asprete ar număra între numai 10 și 15 exemplare. Operațiunea de inventariere a aspretelui a fost posibilă cu sprijinul MBZ Species Conservation Fund. Ea face parte din Aspretele Trăiește, un amplu proiect de salvare de la dispariție și de conservare a speciei, proiect pe care l-am inițiat în iulie 2019 de pe vârful Gasherbrum 2 – 8035m, al șaptelea munte de peste 8000 de metri urcat fără oxigen suplimentar sau porteri de altitudine.

Alex Găvan: ”Am redus factorii de poluare”

Proiectul este dezvoltat și desfășurat de către Fundația Alex Găvan în parteneriat cu Fauna & Flora International, prima organizație de conservare a vieții sălbatice înființată în lume (1903). ”Încă de la început, am lucrat la îmbunătățirea condițiilor de habitat ale aspretelui. Între timp, am reușit să stopăm o mare parte din distrugerile care se petreceau pe Vâlsan, cum ar fi tăierea vegetației de pe maluri sau furtul bolovanilor din râu. În același timp, acțiunile noastre au dus la reducerea intensității factorilor de poluare, iar debitul de apă al râului se apropie acum de valoarea optimă, fiind pe cale să rezolvăm permanent acest aspect. Suntem cu toți custozii acestei planete, nu stăpânii ei, nu cuceritorii ei, iar postura de custode vine cu o responsabilitate pe măsură. Aspretele este un templu. Planeta aceasta este un templu, cu toate câte sunt în ea. Acest templu suntem noi, cu toții.