Ziua Armatei României, 25 octombrie, este sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operații unde sunt dislocați militarii români și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente, anunță Ministerul Apărării Naționale.
În istoria poporului român, ziua de 25 octombrie 1944 marchează eliberarea ultimelor localități românești, aflate sub ocupație horthystă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Autoritățile române au instituit data de 25 Octombrie, ca Ziua Armatei Române, prin Decretul 381 din 1 octombrie 1959.