S-a redus timpul de aşteptare la permise!

0

Dacă în urmă cu un an timpul de aşteptare pentru susşinerea examenului practic era de trei luni de la data promovării examenului scris, în prezent concurenţii au de aşteptat doar o lună! Problema a fost rezolvată prin colaboarea cu poliţişti din alte judeţe dar şi prin angajări de personal la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Argeş.  
În luna decembrie a anului 2021, timpul de așteptare între proba scrisă și proba practică era de 3 luni. În mare parte, această situație a fost creată de lipsa de personal spune prefectul Radu Perianu care anunţa ieri că timpul de aşteptare s-a redus substantial. “Am apelat la ajutorul unor examinatori din județele învecinate, Brașov, Olt și Vâlcea, care i-au suplimentat pe polițiștii din Argeș. Au fost făcute examinări și sâmbăta, cel puțin o dată pe lună. Situația s-a detensionat mai întâi la Pitești. Iar, apoi am insistat pe Curtea de Argeș și Câmpulung. În tot acest timp au fost făcute și o parte din angajările necesare”, a declarat Radu Perianu.
În prezent, la Piteşti timpul de aşteptare este de 28 de zile, la Curtea de Argeş o lună iar la Câmpulung o lună şi jumătate.