Activitatea Parlamentarilor de Argeş (II)

0

Aşa după cum anunţam în numărul de ieri, ne-am propus să aducem în fața cititorilor noștri o sinteză a activității tuturor parlamentarilor de Argeș care reprezintă interesele cetățenilor la Senat și la Camera Deputaților, la jumătatea mandatului. Vă spunem ce propuneri legislative au avut, câte luări de cuvânt și ce au făcut aceştia în Parlament. Astăzi continuăm cu prezentarea senatorilor Cristina Mariana Stocheci (PSD) şi Ion Narcis Mircescu (USR). 

Cristina Mariana Stocheci a participat la 8 legi promulgate

Cristina Mariana Stocheci se află la al doilea mandat de senator. Face parte din Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat, acolo unde a ocupat funcţia de secretar până în februarie 2022. Având în vedere că este medic de profesie, senatorul Cristina Stocheci face parte și din Grupul parlamentar comun pentru combaterea cancerului, alături de alți 23 senatori şi deputaţi. De asemenea, o găsim pe listele Grupurilor parlamentare de prietenie cu Regatul Suediei, unde este vicepreşedinte, cu al Republicii Arabe Egipt, Marele Ducat de Luxemburg, India şi Regatul Belgiei.
Activitatea parlamentară în cifre:
Luări de cuvânt: 1 (în ţedinţe comune)
Propuneri legislative iniţiate: 40, din care 8 promulgate legi, 13 se află la comisii, trei au fost retrase de iniţiatori, restul se află la Senat sau sunt înregistrate pentru dezbatere. Dintre legile adoptate propuse de grupul parlamentar PSD, din care face senatorul Cristina Maria Stocheci, amintim: Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice şi a Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale, Propunere legislativă pentru modificarea art.3 alin.(3) din Legea cooperaţiei agricole nr.566/2004, Proiect de Lege pentru completarea art.3 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, Proiect de Lege pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr.46/2003, Proiect de Lege pentru declararea florii de bujor ca Floare Naţională a României, Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Moţiuni de cenzură: 2
Cele două moţiuni sunt: “România Eşuată. Recordul “fantastic” al Guvernului Cîţu”, care a picat şi „ Stop sărăciei , scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu”, adoptată.

Ion Narcis Micescu a vorbit o singură dată în Parlament

Senatorul Ion Narcis Mircescu se află la primul mandat de parlamentar. A fost ales pe listele Alianţei USR PLUS, fiind membru al Uniunii Salvaţi România (USR). Până în februarie 2022 a fost vicelider al Grupul Parlamentar USR. Face parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Canada (n.r este preşedinte al grupului), cu Republica Cipru şi cu Republica Kârgâză.
Activitatea parlamentară în cifre:
Luări de cuvânt: 1, în cadrul şedinţei comune privind dezbaterile asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2022.
Propuneri legislative iniţiate: 80, din care 12 promulgate ca legi. Din totalul celor 80 de iniţiative , 8 au fost respinse definitiv, una a fost retrasă de iniţiator, restul sunt la comisii sau în dezbatere. Senatorul Ion Narcis Mircescu şi-a adus contribuția, alături de grupul parlamentar din care face parte, la următoarele legi promulgate: Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, Proiect de Lege pentru modificarea unor acte normative privind raporturile de muncă, Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, Proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, Propunere legislativă privind asigurarea accesului persoanelor fizice la servicii de internet în bandă largă, la punct fix, etc.
Moţiuni: 1 „ Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!” iniţiată de parlamentartii USR şi AUR, acesta fiind amânată.