Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Priboieni, și-a pierdut viața într-un cumplit accident rutier petrecut marți seara, pe un drum din comuna Dobrești. Era pasager într-un bolid de lux, un Mercedes AMG GT-S condus de un fost polițist Ionuț E., de 28 de ani, din comuna Dobrești. Victima își dorea să devină polițist și își depusese dosarul de înscriere pentru a da examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina. După tragedie mulți dintre martori au fost uimiți cum bolidul a fost rupt în bucăți, în urma impactului și se vorbea că cel de la volan a avut viteză excesivă.
Din cercetările efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, s-a stabilit că Ionuț Alexandru E. de 28 de ani, din Dobrești, conducea un Mercedes AMG GT-S pe DJ 702, pe raza localității Dobrești. Se îndrepta spre Topoloveni și urcase o pantă. După ce a trecut de vârf, șoferul a pierdut controlul asupra volanului, mașina a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp, după care a fost proiectat într-un copac, răsturnându-se în șanțul din dreapta, pe-o parte. Atât conducătorul auto cât și pasagerul din drepta, Andrei Robert C., de 18 ani, din Priboieni, au rămas încarcerați între fiare. Impactul a fost atât de puternic încât partea din față a mașinii s-a rupt în bucăți. Capota a fost aruncată într-o parte, motorul în alta și o roată a fost proiectată la distanță mare.
Pasagerul a fost resuscitat o oră
La faţa locului au mers echipaje ale Serviciului de Ambulanţă dar şi pompieri de la descarcerare. Şoferul a fost scos din maşină conştient, cu leziuni multiple. Pasagerul din dreapta era în stop cardiorespirator. Medicii sosiți la interventie au început să îl resusciteze pe tânărul în vârstă de doar 18 ani, dar după o oră, au declarat decesul. Fratele tânărului care a murit în accident este agent de poliţie. El a fost încadrat din sursă externă în anul 2016 la Postul de Poliţie Dobreşti. El a aflat de la colegii lui ce s-a întâmplat. Andrei, fratele mai mic voia să-i calce pe urme. Cu doar câteva zile înainte de tragedie, şi-a depus dosarul să dea examen la Şcoala de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr. Ionuţ E. a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Acesta a fost internat la Secţia Ortopedie şi ieri a fost operat pentru o fractură la picior.
Când a avut loc accidentul cei doi tineri mergeau la ziua unui prieten şi la ieşirea din comună, autoturismul a părăsit asfaltul.
Maşina este înscrisă în Elveţia
Imediat după coliziune primii care au văzut mașina și-au pus întrebarea cine sunt cei implicați, autoturismul de lux valorând peste 100.000 de euro.
Localnicii au dezlegat misterul după ce recunoscut autoturismul cu numere de Eleveția. Oamenii ştiau că tânărul care o conduce este iubitul „elvețiencei”. Maşina este înscrisă pe numele Anjei Grtaft o milionară care anul trecut a cumpărat hotelul Ramada-Majestic din centrul Capitalei şi vrea să înceapă construcția unui complex rezidențial cu 350 de apartamente dedicate exclusiv închirierii, pe un teren de lângă parcul Carol. Anja Drothee Graf deține 75% din firma românească Vision Apartments Bucharest, alături de Ionuț-Alexandru E., şoferul care a provocat accidentul, membru în conducerea companiei fondate de Anja.. Se spune că cei doi s-au cunoscut în Bucureşti pe vremea când Ionuţ era poliţist şi tânărul agent ar fi oprit-o în trafic pentru control. Ulterior el a renunţat a uniformă şi a devenit partener în afacerile elveţiencei.
Sportiv de performanţă
Andrei tânărul mort a absolvit Liceul Teoretic „Ion Mihalache”. Era un sportiv de performanţă care practica skandenberg. Acesta se antrena mult şi participa la concursuri. Ar fi dorit să devină poliţist. Imediat după ce au aflat de moartea tânărului, prietenii au postat zeci de mesaje pe contul de Facebook al tânărului şi al fratelui acestuia.
„Condoleanţe fratele meu, ai fost şi vei rămâne un prieten bun, nu te vom uita niciodată. Aveau un vis de împlinit, ne-ai promis că vei ajunge cel mai bun. Aveai toată viaţa înainte. Puteai să-ţi faci familia mândră…Dumnezeu să te aibă în pace, suflet bun.”, scrie un prieten.