Conducea fără permis!

0

Sâmbătă, polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au depistat un bărbat de 25 de ani, din Bughea de Jos, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fără a deține permis de conducere. Pe numele lui Ion Narcis L., de 25 de ani, din Bughea de Jos, a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tutuor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că valabilitatea inspecției tehnice periodice a autoturismului, un Ford Focus înmatriculat în BV,. era expirată, fapt pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională, iar certificatul de înmatriculare al autovehiculului a fost retras, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.