Un medic diabetolog din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă a fost reţinut. Este vorba de Liliana Berca.
În cursului zilei de astăzi, 09.11.2022, lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat două percheziții domiciliare la sediul Spitalului Județean de Urgență Pitești, unde își desfășoară activitatea un medic primar, care are calitatea de suspect într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și dare de mită.
Până în prezent, din probatoriul administrat, rezultă că medicul a primit de la un număr de cel puțin 20 de persoane, având calitatea de pacienți sau aparținători ai acestora, diferite sume de bani sau bunuri, în legătura cu exercitarea actului medical.
Față de acesta, s-a dispus măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore.
Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești.
Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale și dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.