Țipete, înjurături și bufnituri într-un bloc din cartierul Popa Șapcă, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Tărăboiul era făcut de un tânăr în vârstă de 29 de ani, aflat în arest la domiciliu. Fără un motiv aparent, acesta arunca din casă cu ce nimerea pe scara blocului. La sosirea echipajului de poliție, era foarte agitat. Oamenii legii l-au imobilizat, l-au dus la audieri și l-au reținut.
După miezul nopţii, locatarii unui bloc situat pe strada Gheorghe Şincai din Piteşti au sunat la 112 şi au anunţat că un vecin face scandal. Un echipaj din cadrul Secției 1 Poliție Pitești a mers la faţa locului. Când au ajuns oamenii legii, Laurenţiu Marin S., de 29 de ani era în plin scandal. Acesta înjura, ameninţa, striga… Deschidea uşa apartamentul şi arunca cu câte ceva din casă pe scana blocului. Chiar în prezenţa oamenilor legii, din apartament a „zburat” către palier o scrumieră.
Tânărul nu era băut şi nici nu avea un motiv aparent al comportamentului agresiv. „…întrucât bărbatul era recalcitrant, polițiștii l-au imobilizat și condus la secție, pentru audieri. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că, bărbatul se afla sub măsura arestului la domiciliu, din data de 31 octombrie 2022, în baza ordonanței emise de Curtea de Apel. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca, în cursul zilei de astăzi (n.r. ieri), să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a transmis Mădălina Epure, ofiţer de relaţii cu presa al IPJ Argeş.
Cercetat pentru tâlhărie
Laurenţiu Marin S., de 29 de ani este din Băiculeşti, dar era plasat în arest la domiciliu la Piteşti, la o adresă aleasă de el. Tânărul a fost arestat preventiv în august 2020 pentru tâlhărie calificată. Se află în arest la domiciliu de peste un an, măsură menţinută de Curtea de Apel Piteşti la data amintită mai sus. Fapta comisă de el a fost gravă, magistraţii considerând că tânărul reprezintă un pericol pentru public, de aceea măsura a fost prelungită la fiecare termen de judecată. Totul a pornit de la o datorie pe care un tânăr de 23 de ani o avea de la recuperat de la o cunoştinţă. S-a dus la cel care îi datora banii şi i-a cerut. Bărbatul a spus că nu îi are dar l-a păcălit spunându-i că îi da da până la ultimul leu dacă îl duce cu maşina la doi prieteni de la care, la rândul său, are de recuperat ceva bani. Tânărul l-a crezut şi împreună cu acesta a plecat la Băiculeşti, acolo unde s-a întâlnit cu Laurenţiu Marin S., pe atunci de 27 de ani şi Ştefan G. de 21 de ani. Când a ajuns în curte, a fost încolţit de cei trei. A fost lovit şi tâlhărit. Indivizii i-au furat ceasul, telefonul mobil şi 70 de lei. La scurt timp după comiterea faptei, cei trei au ajuns în arest.