Absolvenții de 10 au fost premiați cu bani

0

La sârșitul săptămânii trecute a avut loc la Inspectoratul Școlar Județean Argeș festivitatea de premiere a absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la examenul național de Bacalaureat, sesiunea 2022.
La festivitate elevii argeșeni merituoși au fost însoțiți de părinți, premierea fiind făcută de Inspectorul Școlar General Dumitru Tudosoiu, de Inspectorul Școlar General Adjunct Cristinel Crețu și de primarul Piteștiului Cristian Gentea. În acest context, județul Argeș a fost reprezentat cu mare cinste de către 17 absolvenți ai clasei a VIII-a, actualmente elevi în prestigioase colegii, precum și de către 2 elevi absolvenți ai clasei a XII-a, în prezent studenți la universități de renume. Stimulentele financiare acordate fiecărui elev, de către Ministerul Educației, au fost în valoare de 2.000 de lei pentru absolvenții învăţământului gimnazial care au obținut media 10 la Evaluarea Națională, respectiv de 5.000 de lei pentru elevii învăţământului liceal, care au obținut media 10 la examenul naţional de bacalaureat. ”Îi felicităm și pe această cale pe remarcabilii elevi ai învățământului argeșean, ale căror eforturi și performanțe nu au rămas fără răsplată. Ne mândrim cu ei și le dorim cel puțin același succes în parcursul școlar și profesional viitor” a declarat șeful de la învățământ, Dumitru Tudosoiu.