Gazdele în premieră la CM

0
  • Grupa A: Qatar – Ecuador, astăzi ora 18:00, TVR 1

Primul meci al actualei ediții de CM este cel dintre echipa gazdă și Ecuador, programat duminică, la ora 18:00, în direct la TVR 1.
Deși este echipa gazdă, Qatar are limitele ei și este foarte puțin probabil să se autodepășească în fața Ecuadorului. Selecționata de fotbal a statului Qatar s-a calificat la Campionatul Mondial în premieră, dar și acest privilegiu îl are datorită statutului de țară organizatoare. S-a pregătit intens pentru acest turneu, cu meciuri amicale împotriva unor selecționate din America de Sud și de Nord. Astfel, eșecul cu Canada este singurul din ultimele cinci partide. 2-2 a fost scorul în partida cu Chile, iar imediat după acele trei partide a fost victorioasă în jocurile cu Guatemala (2-0), Honduras (1-0) și Panama (2-1). De partea cealaltă, prima participare la un turneu final de această anvergură a Ecuadorului a avut loc în ediția din 2002, atunci când a încheiat pe locul 24 și a părăsit competiția din grupe. Cea mai buna prestație a avut-o în 2006, deși a participat și în 2014. Atunci a terminat pe locul 12 și a reușit să treacă de faza grupelor.
De această dată calificarea a venit datorită unui loc 4 pe care a încheiat în calificările sud-americane, cu 26 de puncte. A avut două puncte peste Peru, echipa care a prins locul de baraj. Partida are loc pe „Al Bayt Stadium” din orașul Al Khor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.