Şi-a ucis fratele cu o piatră de 10 kilograme!

1
  • Detalii şocante în cazul masacrului de la Bascov

După ce au primit rezultatul expertizei medicilor de la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti procurorii au încheiat rechizitoriul şi au dispus trimiterea în judecată a criminalului de la Bascov. Viorel Letcan este acuzat de omor cu premeditare. Cumnatul lui, singurul supravieţuitor din familie s-a constituit parte civilă în proces.  
În rechizitorul trimis instanţei de judecată procuroii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au precizat ordinea în care au fost ucişi membrii familiei lui Viorel Letcan şi obiectele folosite de criminal. Bărbatul şi-a ucis tatăl, mama, fratele, sora şi nepoţica cu pietre, un ciocan şi o toporişcă. „În fapt, prin actul de sesizare a instanţei de judecată competente, s-a reţinut, printre altele, că, în urma unui plan bine stabilit, prin aplicarea de lovituri de mare intensitate, în zona capului, în mod repetat, cu diferite obiecte contondente, inculpatul şi-a ucis membrii de familie în data de 08.08.2022, în intervalul orar 21:55-23:00, prin lovirea fratelui (prima victimă) cu o piatră de aproximativ 10 kg şi un ciocan, a mamei (a doua victimă) cu un ciocan şi a tatălui (a treia victimă) cu un ciocan şi o toporişcă şi, iar în data de 09.08.2022, în jurul orelor 08:00, prin lovirea sorei (a patra victimă) şi a nepoatei minore (a cincia victimă) cu un ciocan şi o toporişcă. Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului Argeş, spre competentă soluționare” a transmis, într-un comunicat de presă, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Reamintim că în numărul de ieri, anunţam cititorii că potrivit expertizei psihiatrice la care a fost supus după comiterea faptelor, medicii legişti au stabilit că Viorel Letcan a avut discernământ când şi-a omorât familia. De asemenea în raportul de expertiză să precizează să boala psihică de care suferă bărbatul nu a interferat cu capacitatea lui de a discerne și de a-şi stăpâni acţiunile.
Dosarul cu numărul 5748/109/2022 a fost înregistrat ieri pe rolul Tribunalului Argeş. Nu a fost stabilită data la care se va judeca în camera preliminară, în cadrul căreia judecătorii vor stabili dacă actele şi probele din dosar au fost administrate conform procedurilor legale. Cumnatul său, Gheorghe R. s-a constituit parte civilă în proces. Acesta este singurul supravieţuitor al masacrului. Criminalul a aşteptat ca bărbatul să plece la serviciu şi s-a dus în casa surorii şi a ucis-o, la fel şi pe fiica ei de 5 ani. Viorel Letcan s-a aflat în arestul IPJ Argeş până la începutul acestei săptămâni când a fost transferat la Spitalul Penitenciar Mioveni.