Amenzi la balastiere

0

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, împreună cu reprezentanții A.N.A.R. – Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul General București, au acționat pentru prevenirea și combaterea fraudelor în domeniul extragerii și exploatării de agregate minerale, pe raza comunelor Domnești, Căteasca și Mălureni, fiind efectuate verificări ale activităților desfășurate de 4 societăți comerciale cu acest obiect de activitate.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 93.000 de lei:

– 2 sancțiuni în valoare totală de 40.000 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii apelor;

– 1 sancțiune în valoare de 3.000 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor H.G. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice;

– 1 sancțiune în valoare de 30.000 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului;

– 1 sancțiune în valoare de 20.000 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

De asemenea, echipele de control au ridicat mai multe documente de la operatorii economici verificați, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun, în funcție de rezultatul verificărilor de specialitate.

S. Mihai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.